210
Potrivit unui comunicat, ieri, în ședința de Guvern, s-a stabilit ca fermierii să primească ajutoare financiare pentru reducerea livrărilor de lapte, potrivit normelor europene, în sumă totală de 1,465 milioane lei. Măsura are în vedere reducerea livrărilor de lapte de vacă, sprijinirea producătorilor din sectorul lapte afectaţi de criză, continuarea activităţii economice, precum şi asigurarea locurilor de muncă ale angajaţilor. Conform Regulamentului delegat (UE) nr.1612/2016 al Comisiei din 8 septembrie 2016 de acordare a unor ajutoare pentru reducerea producţiei de lapte, ajutoarele se acordă în baza cererilor de plată şi se atribuie pentru o perioadă calendaristică de trei luni - perioada de referinţă. Ajutoarele se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017, ca sprijin financiar aferent Fondului European de Garantare Agricolă - FEGA. Ajutorul din partea Uniunii Europene este stabilit la 14 euro/100 kg lapte de vacă pentru cantitatea care corespunde diferenţei dintre laptele de vacă livrat în cursul perioadei de referinţă şi laptele de vacă livrat în cursul perioadei de reducere. Beneficiarii eligibili sunt producătorii de lapte care au livrat lapte la prim-cumpărători în luna iulie 2016 şi care se angajează să reducă livrarea cantităţii de lapte într-o perioadă calendaristică de 3 luni - perioada de reducere, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul precedent - perioada de referinţă. Reducerea pentru care solicită ajutor trebuie să fie de minim 1.500 kg şi de cel mult 50% din cantitatea livrată în perioada de referinţă. Până în prezent, la centrele judeţene ale APIA, respectiv, al municipiului Bucureşti, s-au depus 92 de cereri de reducere a producţiei de lapte aferente unei cantităţi de 2.347.972 kg lapte. Plata ajutoarelor se face în lei, calculată la rata de schimb pentru data de 31 august 2016, conform prevederilor articolului 40 din Regulamentul delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European si al Consiliului în ceea ce priveşte agenţiile de plăti şi alte organisme din Regulamentul delegat (UE) 1612/2016. APIA va efectua plăţile în funcţie de cererile depuse şi perioadele pentru depunerea acestora, în termen de maximum 90 de zile după încheierea perioadei de reducere în cauză.