115
În data de 7 iunie 2013, la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a avut loc o întâlnire între reprezentanţii Autorităţii de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, ai Compartimentului Ecocondiţionalitate şi Produse Alimentare Ecologice şi Corneliu Mateescu, președintele OIPA pentru agricultură ecologică, Marian Cioceanu, preşedintele Bio România, Abdelaziz Messai, director general Ecocert România şi, totodată, preşedintele comitetului de iniţiativă pentru înfiinţarea asociaţiei organismelor de inspecţie şi certificare şi Michel Reynaud, Preşedinte al Consiliului European de Certificare Ecologică (EOCC). Obiectivul principal al acestei întâlniri l-a constituit prezentarea propunerilor asociaţiilor din agricultură ecologică privind elaborarea documentului de poziţie vis-a-vis de viitorul Regulament European 834/2007 privind producţia ecologică şi etichetarea producţiei ecologice, care se va modifica de la 1 ianuarie 2014. Întrucât România a devenit în ultimii ani unul dintre statele membre importante în privinţa producţiei ecologice şi luând în considerare potenţialul foarte mare pe care ţara noastră îl are în acest domeniu, este necesar ca, în funcţie de specificul ţării noastre să se ţină cont de propunerile actorilor implicaţi în acest sector tocmai pentru a menţine credibilitatea şi siguranţa produselor ecologice pe piaţa naţională şi implicit, pe cea europeană. Astfel, pentru că în ţara noastră există foarte multe ferme mici în zona de deal şi munte, care pot îndeplini criteriile pentru certificare ecologică, a fost adusă în discuţie problema „certificării de grup” – prin intermediul organizaţiilor importante de fermieri. Propunerea a venit din partea lui Michel Reynaud, fiind susţinută atât de reprezentanţii MADR, cât şi de toţi ceilalţi invitaţi la această dezbatere. Un alt subiect atins în cadrul dezbaterii care a avut loc astăzi l-a constituit problema referitoare la îmbunătăţirea controalelor. În prezent, controalele se realizează de către trei instituţii – APIA, APDRP şi organismele de certificare. Abdelaziz Messai, director general Ecocert România a propus, ca pentru eficientizarea acestor controale care presupun costuri şi care au la baza criterii comune, să se creeze o platformă între organisme de execuţie, care să realizeze controale comune. Corneliu Mateescu, preşedintele OIPA pentru agricultură ecologică, a menţionat importanţa foarte mare pe care o vor avea noile criterii de acordare a certificatului de producător, respectiv obţinerea vizei unei asociaţii reprezentative din zona în care se regăseşte producătorul ecologic. Reprezentanţii MADR au dat asigurări participanţilor la discuţiile de astăzi de la sediul instituţiei că vor fi permanent un partener de dialog al tuturor actorilor din sectorul agriculturii ecologice, în acest sens agreând propunerea lui Marian Cioceanu de a avea întâlniri de lucru lunare, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor sectorului şi a îmbunătăţi legislaţia naţională din acest domeniu. (Biroul de Presă al MADR)