Newseye

432

Reducerea TVA e posibilă doar pe întreg lanţul de producţie
MeatMilk

Author

Share on

facebooktwitter

Published on

2013 May 14

article

Reducerea TVA la pâine de la 24% la 9% este posibilă doar pe întreg lanţul de producţie (grâu - făină - pâine), Guvernul urmând să identifice pentru aplicarea acestei măsuri aproximativ 250 de milioane de lei, a declarat luni premierul Victor Ponta, la Palatul Parlamentului. "Nu se poate decât pe tot lanţul, asta ştiu sigur. (Ar urma să se aplice - n.r.) de la 1 iulie, de la rectificare, pentru că trebuie să alocăm vreo 250 de milioane de lei din altă parte. Vreau să încercăm acest experiment. I-am anunţat pe cei de la Fond şi au spus 'alocaţi bani din altă parte, nu mergeţi doar pe ideea că veţi recupera banii din evaziune fiscală'", a precizat Victor Ponta. Evaziunea fiscală în sectorul de morărit şi panificaţie a depăşit 70% la finele anului 2012, totalizând un miliard de lei, respectiv 300 milioane de euro, potrivit Patronatului Român din Industria de Morărit şi Panificaţie. Scăderea TVA la pâine la 9% ar contribui la diminuarea evaziunii fiscale la 20%, iar bugetul statului ar suporta la făină circa 76 milioane lei, iar la pâine 17 milioane de lei, respectiv un total de 94 de milioane de lei sau 25 de milioane de euro.(Agerpres)

Did you learn something new from this article?

Previous article
Next article

Read also:

Are you ready to grow your business?

Subscribe to our newsletter to stay up to date with the latest news.