News

127

Resturile de carne pot fi reprocesate în îngheţată

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Pare că nu există limite pentru cât de departe poate să ajungă industria alimentelor procesate pentru a-şi maximiza profiturile, chiar dacă asta înseamnă reprocesarea deşeurilor de carne şi adăugarea lor la alimente  fără absolut nicio legătură cu aceste deşeuri, precum îngheţata. Acesta este ultimul efort al cercetătorilor din industria alimentară din Italia, Belgia şi alte ţări, care dezvoltă chiar acum noi metode pentru a transforma resturile din industria cărnii în pudre şi paste gelatinoase bogate în proteine pentru fabricile alimentare, scrie financiarul.ro. Pe cât sună de dezgustător, ţesuturile musculare, tendoanele, oasele şi alte produse secundare nefolosite sunt pline de proteine şi grăsimi care în mod tipic ajung la gunoi. Potrivit FoodProcessing.com, până la 50 % din greutatea animală procesată de industria cărnii este compostată, aruncată sau incinerată. Dar ştiinţa modernă speră să recicleze această parte, acum deşeu, şi să o transforme înapoi în hrană. Dar aşa-numită hrană nu va putea fi recunoscută ca o entitate proprie, cel puţin nu în intelesul tradiţional. Toate acele oase, resturi de carne de animale şi păsări pot fi efectiv convertite în ceea ce industria alimentară a numit “hidrolizaţi de proteine animale”. Aceşti hidrolizaţi sunt practic proteine şi grăsimi lichefiate sau transformate în pudra, şi care pot fi adăugate la tot felul de alimente procesate pentru a spori conţinutul lor nutritiv. (financiarul.ro)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2