201
(Comunicat) În perioada 27.05-07.06.2019, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a desfăşurat o serie de acțiuni de control, la nivelul întregii țări, pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale referitoare la comercializarea, conformitatea, modul de etichetare, prezentare şi publicitate a laptelui de consum, a produselor lactate, laptelui conservat, parțial sau integral deshidratat, laptelui pentru cafea. Vă prezentăm în continuare principalele rezultate ale campaniei naționale de verificare:
Ca urmare a deficienţelor constatate, au fost dispuse următoarele măsuri:
În cursul acţiunii de control s-au constatat o serie de abateri dintre care menţionăm:
- Comercializarea produselor cu caracteristici organoleptice necorespunzătoare, în județele Galață, Brăila și Argeș - În 69% dintre judeţe se comercializau lapte de consum şi produse lactate în afara datei durabilităţii minimale, respectiv a datei limită de consum stabilite de producători, respectiv în județele Gorj, Mehedinți, Mureș, Satu Mare, Giurgiu, Prahova, Teleorman, Galați, Ilfov, Neamț, Olt, Arad, Hunedoara, Timiș, Brașov, Maramureș, Bistroța Năsăud, Argeș, Vaslui, Călărași, Vrancea și Municipiul București. - Starea ambalajelor produselor (ambalaje deteriorare, cu inscripționări ilizibile, ambalaje bombate), în județele Cluj, Călărași, Botoșani, Dolj.
- Lipsa totală sau parţială a elementelor de caracterizare-identificare (tipul sau denumirea produsului, zona de proveniență, date despre producător, elemente de identificare nelizibile etc.), în județele Argeș, Teleorman, Bistrița Năsăsud, Iași, Galați, Neamț, Constanța, Buzău, Tulcea, Bacău, Giurgiu, Vrancea, Botoșani, Vaslui, Brașov, Arad - Utilizarea de denumiri sub care se vând produsele, eronate, incomplete sau alese astfel încât să inducă în eroare consumatorul asupra naturii reale a produsului, în județele Vâlcea, Arad, Alba, Brașov, Bihor, Argeș, Ialomița, Vaslui, Vrancea, Galați și Municipiul București. - Lipsa înscrierii sau înscrierea eronată a listei ingredientelor sau a cantității nete, în județele Vâlcea, Constanța, Bacău, Vrancea, Suceava. - Lipsa ȋnscrierii sau înscrierea incompletă a declarației nutriţionale, în județele Sibiu, Vâlcea, Suceava, Vaslui, Botoșani, Arad, Galați, Iași, Buzău, Cluj, Neamț, Constanţa, Bacău, - Lipsa inscripţionării sau inscripţionarea incorectă a datei durabilităţii minimale/ datei limită de consum, în județele Alba, Mehedinți, Caraș-Severin, Sibiu, Brașov, Constanța, Galați. - Elemente de identificare netraduse în limba română s-au constatat la în judetele Arad, Mureș, Harghita, Brasov, Maramureș, Satu-Mare. - Lipsa inscrierii procentului ingredientului mentionat in denumirea produsului în judetele Alba, Vaslui, Bistrita Nasăud. - Lipsa inscrierii substantelor cu efecte alergene în județele Alba, Vaslui, Bihor, Neamț. - Expunerea înlocuitorilor de produse lactate (cu grăsimi vegetale în conţinut) în acelaşi spaţiu cu produsele lactate, în județele Brașov, Prahova, Teleorman, Neamt, Iași. - Lipsa indicarii originii laptelui materie primă, în județele Alba, Satu-Mare, Iași, Galati.
Neafişarea preţului pe unitatea de măsură (lei/kg) sau într-o formă ușor lizibilă, în județele Mehedinți, Arad, Hunedoara, Alba, Mures, Covasna, Brasov, Satu-Mare, Argeș, Călărași, Ialomița, Prahova, Constanţa, Bacău, Vaslui, Iași. Lipsa afişării preţurilor de vânzare sau afișarea prețurilor într-o formă ilizibilă, în județele Olt, Caraș-Severin, Mureș, Bihor, Teleorman, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș Dâmbovița, Giurgiu, Tulcea, Galați, Buzău, Vrancea, Suceava, Vaslui.
- Comercializarea produselor la alte temperaturi decât cele impuse de producători, în județele Caraș-Severin, Brașov, Mureș. - Neînregistrarea temperaturile realizate de vitrinele frigorifice cu produse lactate, expuse la comercializare au fost înregistrate în județele Bihor, Giurgiu, Bacău.
Modul de respectare a prevederilor Legii nr. 363/ 2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare (prețul neafoșat corect, inadvertență între prețul de la raft și prețul de la casa de marcat, lipsa traducerii etichetei în limba română, denumiri ale produselor care nu reflectă compoziția de ingrediente prezentată pe etichetă etc.), în județele Timiș, Arad, Călărași, Teleorman, Constanţa, Vaslui, Ilfov
Utilizarea la comercializarea produselor vrac cu cântare neverificate metrologic, în județele Bistrița-Năsăud, Giurgiu, Constanţa, Iași, Vaslui. Lipsa autorizației de funcționare a magazinului, în județele Brașov, Vaslui și Iași. SFATURI PENTRU CONSUMATORI la achiziția laptelui și a produselor din lapte: