Farm

214

S-a aprobat Hotărârea absorbției fondurilor pentru agricultură

autor

MeetMilk.ro

distribuie

În Şedinţa Guvernului din 23 martie 2016 a fost aprobată Hotărârea ce reglementează unele măsuri financiare temporare pentru stimularea gradului de absorbţie a fondurilor alocate pentru agricultură.   Facem precizarea că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale asigură resursele necesare efectuării plăţilor de către A.P.I.A. beneficiarilor schemelor de plăţi directe pentru agricultură, a ajutoarelor excepționale cu caracter temporar, a măsurilor de piaţă şi intervenţie în agricultură, a măsurii de informare şi promovare pentru produsele agricole pe piaţa internă şi în ţările terţe, a măsurii de promovare a vinurilor, care se finanţează din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).   Prin acest act normativ se acordă un împrumut din partea Ministerului Finanţelor Publice în  valoare de 3.600.000.000 lei, din contul de venituri din privatizare, până la sfârșitul anului 2016. După ce Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plăţile, cheltuielile realizate se transmit Comisiei Europene prin Declaraţiile lunare, iar Comisia Europeană le rambursează Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, urmând a fi restituite Ministerului Finanţelor Publice.   Măsura a fost necesară pentru a asigura cât mai rapid resursele financiare necesare efectuării plăţilor menționate mai sus din sume alocate temporar din veniturile din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului de către Ministerul Finanţelor Publice.   INFORMAŢII SUPLIMENTARE   Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe care se acordă în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, au fost stabilite schemele de plăţi directe care se aplică începând cu anul 2015, categoriile de beneficiari ai acestor scheme de plăţi, precum şi condiţiile generale de eligibilitate pentru acordarea plăţilor.   Prin Legea bugetului de stat pe anul 2016 nr.339/2015, potrivit art.28, s-a prevăzut în bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la capitolul 83.08 "Agricultură, silvicultură, piscicultura şi vânătoare", titlul "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) post aderare", articolul "Programe din Fondul European de Garantare Agricolă - FEGA", din cadrul anexei nr. 3/22/11, suma de 7.645.659.000 lei destinată prefinanţării cheltuielilor aferente schemelor de plăţi directe, (schema de plată unică pe suprafaţă, plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru clima si mediu, plata pentru tinerii fermieri, schema de sprijin cuplat, schema simplificată pentru micii fermieri), a măsurilor de informare şi promovare pentru produsele agricole pe piaţa internă şi în ţările terţe, a măsurii de promovare a vinurilor, precum şi a măsurilor de piaţă şi intervenţie în agricultură. Din această sumă, se vor acorda prin acest act normativ 3.600.000.000 lei pentru asigurarea plăților menționate.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2