Farm

218

S-a depus proiectul Legii privind mișcarea animalelor vii în țări terțe

autor

MeetMilk.ro

distribuie

La București, în organizarea ACEBOP, organizație profesională care reprezintă interesele exportatorilor români de animale vii, a avut loc o întâlnire cu presa în care s-a anunțat înscrierea pe lista de dezbateri a celor două camere a Parlamentului României a propunerii de Lege privind asigurarea condițiilor superioare de bunăstare a animalelor vii, în timpul transportului de lungă durată, în afara spațiului comunitar.   La eveniment au participat doamna Mary Pană-Medic veterinar și Președinte ACEBOP, și domnul Prof. Adrian Oros-Prorector în relația cu mediul socio-economic în cadrul Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.   În deschiderea întâlnirii, doamna Mary Pană a arătat că proiectul de lege s-a impus ca necesitate, atâta vreme cât, pe timpul transportului în afara graniței UE și până la destinația într-o țară îndepărtată, extra-comunitară, responsabilitățile aparțin transportatorului și/sau intermediarului, aceștia provenind, de multe ori, din diferite țări terțe și care se supun unor legislații diferite de cele ale României sau din Uniunea Europeană.   Din această cauză, protejarea animalelor este astfel pusă în pericol, la fel, comerțul și imaginea României, implicit, a fermierilor români exportatori de animale vii.   La rândul său, domnul Adrian Oros a informat participanții că textul proiectului de lege a fost conceput de o echipă de specialiști români, de juriști ai Parlamentului României, dar și de specialiști din străinătate.   În acest sens, domnul Oros a arătat că demersul este sprijinit pe plan internațional, mai ales că este vizat exportul de animale vii în țările Orientului Apropiat și că textul legii propuse urmărește modelul Australiei care a ordonat transportul de ovine și bovine către țările arabe, în acord cu acestea, mai ales prin acceptarea prezenței pe vapoarele de transport a medicilor veterinari.   Continuând informarea, doamna Mary Pană a declarat că, în toamnă, va fi prezentă la o reuniune a ACVB, pentru a prezenta proiectul românesc și pe plan internațional, că legea propusă vizează oprirea exportului de animale vii în perioadele cu temperaturi ridicate dar și că, în viitor, se speră ca România să treacă de la acest tip de export, la cel de carcase congelate, fiind necesară mărirea numărului de abatoare tip halal și kosher. Totodată, ACEBOP speră ca bunăstarea animalelor în timpul transportului în țări terțe să fie parte a noului PAC 2021-2027.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2