151
Romania a importat in primele șase luni din acest an 35.963 de tone de carne de porc, o cantitate de peste sapte ori mai mare decat exporturile realizate in perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2013, care au totalizat 4.705,8 tone, potrivit datelor Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR). Valoarea importurilor a depasit 61,2 milioane de euro, in primele semestrul 1 din acest an, fata de cele 9,8 milioane de euro incasate din exporturi, in perioada mentionata, pentru cantitatea de 4.708 tone de carne de porc, proaspata sau refrigerata, scrie Agerpres. Importurile de carene de porc au provenit cu precadere din tarile UE, in general din Germania, Ungaria, Olanda, Spania, Belgia, Austria si Danemarca. Comparativ cu aceeasi perioada din 2012, importurile de carne de porc au crescut cu 16,6 procente, de la 30.831,9 tone la 35.963,9 tone, iar valoarea acestora s-a majorat cu 15,7%, de la 52,8 milioane de euro, la 61,2 milioane euro. Importurile si exporturile de carne de porc au fost realizate in tarile intra si extracomunitare. Exporturile autohtone de carne de porc si de porci vii au fost afectate de restrictiile impuse Romaniei de Uniunea Europeana din cauza evolutiei pestei porcine clasice, insa incepand cu 2014 acestea ar putea fi ridicate in totalitate, pe intreg teritoriul Romaniei, atat pentru comercializarea porcilor vii cat si pentru carne de porc.