125
In cadrul parteneriatului strategic care leaga Franta de Romania, a fost inscris un obiectiv de cooperare consolidata in favoarea unei absorbtii optime a fondului european agricol pentru dezvoltare rurala (FEADR) si a fondului european pentru pescuit (FEP). In acest sens, a fost prevazut un sprijin deosebit pentru punerea in practica a strategiilor locale de dezvoltare integrata, finantate prin intermediul Axei prioritare 4 a Fondului European pentru Pescuit, indeosebi prin organizarea unui seminar ce cuprinde schimburi de experienta intre Grupurile de actiune locala pentru pescuit (FLAG) franceze si romane, in vederea favorizarii cooperarilor bilaterale intre teritoriile organizate ale celor doua tari. Acest seminar a fost organizat la GIURGIU in data de 11 martie 2011. Primul obiectiv al acestui seminar a fost acela de a permite schimburile de experienta intre grupurile franceze selectionate de aproape doi ani si viitoarele grupuri romanesti, in faza de elaborare a strategiilor, pentru a putea beneficia de experienta franceza. Cel de-al doilea obiectiv a fost acela de a favoriza, prin contactele stabilite cu aceasta ocazie, dezvoltarea pe termen mediu si lung a actiunilor comune de cooperare intre grupurile celor doua tari.