249
(Comunicat) Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) deschide sesiunile de primire a proiectelor de investiții în arealul ITI – Delta Dunării (Instrumentul Teritorial Integrat – Delta Dunării) pentru dezvoltarea infrastructurii de bază și pentru protejarea patrimoniului cultural,finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Cele două sesiuni se vor desfășura în perioada 21 ianuarie 2019, ora 9:00 –30 aprilie 2019, ora 16:00și vor avea o alocare financiară de 16.777.774 euro pentru submăsura 7.2 –Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, iar pentru submăsura 7.6 –Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural, de 4.990.902 euro. Pragurile de calitate ale proiectelor diferă în fiecare lună, începând de la 50 de puncte în prima etapă lunară (21 ianuarie – 28 februarie 2019)și ajungând până la pragul minim din ultima etapă lunară (01– 30 aprilie 2019) de20 de puncte pentru investiții în infrastructura rutieră de interes local, educațională și socială șipentru protejarea patrimoniului cultural. Pentruinfrastructura de apă/ apă uzată,pragul minim sub care nu se pot selecta proiecte este de 25 de puncte. „Avem nevoie de investiții în această zonă deosebită a țării noastre, avem nevoie să dezvoltăm infrastructură de bază, mai ales într-o zonă cu puternic potențial turistic și economic. De asemenea, investițiile în protejarea patrimoniului cultural sunt importante pentru dezvoltarea durabilă a zonei Delta Dunării și mai ales pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural. Alături de accesul la infrastructura de bază, satele noastre au nevoie de revigorarea vieții sociale, de conservarea și dezvoltarea moștenirii noastre culturale”,a menționat directorul general al AFIR, Adrian CHESNOIU. Prin intermediul submăsurii 7.2 ITI – Delta Dunării, se acordă fonduri nerambursabile în procent de 100% pentru investiții în infrastructura rutieră, de alimentare cu apă, canalizare și pentru componenta educațională sau socială (grădinițe, creșe, after-school, școli profesionale în domeniul agricol sau instituții de învățământ secundar superior– filieră tehnologică). Valoarea sprijinului acordat pentru o investiție începe de la 500.000 de euro și poate ajunge până la 4.000.000 de euro pentru proiecte colective. Totodată, prin submăsura 7.6 ITI – Delta Dunării, se obțin maximum 500.000 de euro, fonduri nerambursabile în procent de până la 100%, pentru susținerea investițiilor de restaurare, conservare și accesibilizare a patrimoniului cultural de interes local, a așezămintelor monahale, inclusiv a așezămintelor culturale. Cererile de finanțare se depun on-line pe pagina de internet a Agenției, www.afir.info, până în data de 30 aprilie 2019, ora 16:00 sau până la epuizarea fondurilor disponibile. Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții de fonduri nerambursabile au la dispoziție Ghidul solicitantului care poate fi consultat gratuit pe site-ul Agenției, la secțiunea „Investiții PNDR” în pagina dedicată fiecărei submăsuri în parte.