Pășunatul pe parcele este sistemul obișnuit de păşunat sistematic, fiind cel mai răspândit în ţările cu zootehnie dezvoltată. Iată ce recomandă specialiștii ANZM fermierilor, ca să aibă în vedere atunci când recurg la acest sistem de pășunat:

Ca principiu el se bazează pe subîmpărţirea unei păşuni (trup, unitate de exploatare) cu ajutorul unor garduri fixe în mai multe parcele (6 - 12), urmând ca pe fiecare parcelă păşunatul să se facă liber pe 1/6 până la 1/12 din suprafaţă.

În general s-a preconizat ca fiecare parcelă să fie păşunată timp de 4 - 7 zile, nu mai mult pentru a se evita păşunatul a doua oară a ierbii păscute în prima zi, aceasta fiind în plină creştere.

Între durata păşunatului parcelelor (Dpp) şi durata refacerii ierbii (Drp) ideal ar trebui să fie un raport de 1 : 13. În practică, deseori acest raport este de 1 : 4 - 1 : 6, când vegetaţia suferă pentru că este păscută a doua oară în timp foarte scurt, este călcată inutil în picioare sau este insuficient valorificată, cu resturi neconsumate datorită dejecţiilor şi alte cauze.

Faţă de sistemele de păşunat mai simple, păşunatul pe parcele după metoda clasică, reprezintă un progres considerabil, asigurând vegetaţiei o perioadă de refacere suficientă, un grad de folosire ridicat prin evitarea păşunatului selectiv, cu posibilitatea intervenţiei între cicluri pe parcelă cum ar fi aplicarea fazială a îngrăşămintelor chimice, cosirea resturilor neconsumate, împrăștierea dejecţiilor, etc. cât şi a efectelor binefăcătoare ale razelor solare în distrugerea unor germeni patogeni.

Unele probleme apar totuşi cu încărcarea momentană a parcelei (Ip) care într-un anumit interval de 4 - 7 zile este prea mică, animalele având la dispoziţie o suprafaţă prea mare, încep să aleagă în primele zile, calcă iarba în picioare, o murdăresc, nu o consumă suficient de bine, preferând să flămânzească la sfârşitul duratei de păşunat în parcelă decât să pască toată iarba avută la dispoziţie.

La un număr mai redus de parcele este mai greu de organizat un păşunat pe grupe de producţie (la vaci de lapte de exemplu) sau un păşunat succesiv cu mai multe specii de animale, ca de exemplu cu ovine după bovine (niciodată invers) pentru a valorifica integral producţia de iarbă.

Păşunatul dozat clasic este o metodă şi mai intensivă de folosire, în care pajiștea se delimitează cu ajutorul gardului electric în suprafeţe de păşunat care să le asigure hrana pentru o jumătate sau o zi, în interiorul unei tarlale cu gard fix. Organizarea păşunatului pe parcele şi a celui dozat presupune respectarea cu stricteţe a unor reguli de bază ale exploatării păşunilor, care se adaptează în funcţie de mersul timpului, ritmul de creştere a ierbii, influenţa păşunatului asupra covorului ierbos, şi alte criterii zoo-economice.

Pășunatul dozat ameliorat sau folosirea combinată (cosit – administrat iarbă pe loc la animale) este cea mai intensivă metodă de utilizare a unei pajişti foarte productive. Sistemul de folosire constă în cosirea la 4-5 cm înălțime a ierbii dintr-o parcelă pentru necesarul de o jumătate de zi, delimitarea cu gardul electric și lăsarea animalelor în special vaci de lapte de mare producție să consume iarba direct din brazde.

Prin acest procedeu utilizat pentru prima oară în țara noastră la IAS Prejmer – BV (Marușca 1978) după un model olandez, realizăm câteva avantaje pentru vacile de lapte și dezavantaje pentru covorul ierbos.

Avantajul pentru vacile de lapte și efectul economic constau în:

- Reducerea la un sfert (2 ore) a timpului de hrănire față de păscutul direct (8 ore) cu economisire de energie care se transformă în lapte;

- Creșterea cantității de substanță uscată ingerate având în vedere că iarba este ofilită și mai uscată decât cea păscută direct;

- Avantajul mișcării în aer liber față de vacile hrănite la iesle cu iarbă cosită;

- Gradul de valorificare a ierbii este de peste 95 %;

- Nu mai este necesară cosirea resturilor neconsumate.

Dintre dezavantaje amintim:

- Regenerarea mai lentă a ierbii după cosit și călcatul animalelor;

- Costul ocazionat de cosirea ierbii înainte de a fi consumată;

- Scurtarea duratei de viață a pajiștii semănate intensive;

- Pregătire profesională corespunzătoare pentru a fi corect aplicată.

Având în vedere încărcarea instantanee mare, se recomandă ca spațiul îngrădit cu gard electric în parcelele cu gard fix să fie de 3-4 ori mai mare decât suprafața cosită pentru o porție de jumătate de zi, funcționând ca un cursor, în față iarba proaspăt cosită și în spate cu maxim 2 zile de la cosire.

Iată câteva reguli mai importante de folosire raţională a păşunilor în sistem dirijat de conducere a animalelor:

Obişnuirea treptată a animalelor cu iarba de pe păşune, cu raţii de trecere şi păşunat moderat în primele zile ale sezonului.

Durata păşunatului într-o parcelă să fie cât mai mică, iar durata de refacere a ierbii după păşunat să fie suficientă, respectiv: 16 zile în luna mai, 20 în iunie, 25 în iulie, 32 în august, 37 în septembrie şi peste 40 zile în luna octombrie.

Încărcarea parcelelor să fie în limite raţionale, care se poate realiza prin reducerea Dpp păşunându-se zilnic porţiuni cât mai mici cu încărcare maximă calculate pe baza rezervei de iarbă disponibilă, delimitată de gardul electric.

Forţarea animalelor să consume integral iarba din parcele pentru a preveni păşunatul selectiv şi a asigura o otăvire uniformă la ciclurile următoare de păşunat.

Modificarea încărcării parcelelor în cursul perioadei de vegetaţie în funcţie de producţia de iarbă, prin mărirea respectiv micşorarea suprafeţelor repartizate zilnic animalelor cu ajutorul gardului electric.

Compensarea variaţiilor sezoniere de creştere a ierbii prin cosirea unor parcele în prima perioadă de păşunat şi furajarea suplimentară în a doua jumătate a verii.

Folosirea din plin a perioadei de refacere a ierbii pentru efectuarea lucrărilor de îngrijire a păşunii (împrăştierea baligilor, combaterea buruienilor, cosirea resturilor neconsumate, fertilizare fazială, irigare, etc.).

Practicarea păşunatului de noapte în timpul căldurilor de vară

Evitarea păşunatului pe vreme excesiv de umedă şi furajarea la iesle pentru a feri ţelina de stricăciuni prin călcare cu animalele.

Asigurarea pe cât posibil în parcelă a alimentării permanente cu apă a animalelor.

Ocrotirea animalelor de arşiţa verii şi frigul din primăvară sau toamnă prin asigurarea unor umbrare forestiere sau adăposturi uşoare.

Oprirea din timp a păşunatului, înainte ca animalele să sufere de lipsa de iarbă şi mai ales pentru a sigura păşunii timpul necesar de pregătire să intre bine în iarnă.