Consider ca medicii veterinari ar putea elimina evaziunea fiscala din industria alimentara prin trasabilitate si imperecherea datelor de la nivel de productie, respectiv cantitatile de carne si lapte intrate si cele iesite. Toate acestea pot da un cuantum al evaziunii fiscale din Romania de astazi. In prezent, evaziunea fiscala din industria alimentara reprezinta in jur de 50-60% din totalul pietei, fiind in continuare in crestere din cauza majorarii TVA, a precizat Sorin Minea, la o intalnire organizata de Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) cu reprezentantii asociatiilor si patronatelor din industria alimentara si cu reprezentantii institutiilor publice aflate in subordinea autoritatii. Consider ca macar produsele de origine animala trebuie vandute in conditii dictate de legea europeana si nu intr-o interpretare eronata a legii europene, iar cei care sunt in sistemul veterinar sa aiba complet controlul sigurantei alimentului, dar sa il faca peste tot in piata. Consider ca politicul nu are ce cauta in meseria de medic veterinar si de control, iar legislatia trebuie implementata de cei abilitati. Consider ca trebuie rescris protocolul de colaborare dintre ANSVSA, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, Ministerul Agriculturii si Ministerul Sanatatii fara intercalarea acestor controale, ca sa nu mai asistam la linsajul public in media a unor producatori sau a unor vanzatori de produse, care nu are legatura cu realitatea, a subliniat seful Romalimenta. De asemenea, Sorin Minea a precizat ca populatia trebuie sa fie incurajata sa nu cumpere produse din locurile necontrolate de autoritatile veterinare. Ma refer la targurile traditionale si pietele libere care distrug industria Romaniei. Cei care vand produse traditionale sunt de multe ori fabrici reale. Oricine poate face produse traditionale daca le declara si o fac, problema este ca sunt fabrici reale care nu s-au putut autoriza pentru ca au avut planuri de investitii si au facut derogari pe produs traditional si inregistrare, dar ei produc 10-15 tone zilnic si le desfac in conditii care nu au nicio legatura cu legislatia europeana sau cu cea romaneasca.