News

203

Studiu Deloitte: În contextul Covid 19, consumatorii sunt mai preocupați de sănătate

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Consumatorii europeni sunt mai preocupați de sănătate decât de problemele financiare și de cele legate de locul de muncă, în contextul crizei generate de pandemia de COVID-19, potrivit studiului Deloitte State of Consumer Tracker, respondenții fiind îngrijorați în principal pentrusănătatea familiei(62%) și pentru bunăstarea fizică (48%).

De asemenea, studiul evidențiazăapariția unor dificultăți financiare, 42% dintre consumatoriieuropeni plănuind să amâne cumpărările costisitoare, în timp ce 38% dintre eisunt îngrijorațipentru stabilitatea locului de muncă.

Tendințele europene sunt în linie cucele globale, sănătatea familiei (65%) și bunăstarea fizică (54%) fiindprincipalele preocupări indicate și de respondenții la nivel global, urmate la distanță marede problemele legate de situația financiară.

Astfel,43% dintre consumatorii la nivel globaliau în calcul amânarea cumpărăturilor costisitoareși 41% din aceștia sunt îngrijorați pentru stabilitatea locului de muncă. Studiul a fost realizat pe un eșantion de 15.000 de respondenți din 15 țări, dintre careșapte state europene - Franța, Germania, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Olanda și Spania -, în a doua jumătate a lunii mai 2020.

Consumatorii dinSpaniasunt cei mai îngrijorați cu privire la sănătatea familiei lor (76%), urmați de cei din Franța (72%) și Irlanda (65%). În același timp, aceste trei țări se numără printre cele mai preocupate de bunăstarea fizică - Spania (70%), Franța și Irlanda (50%).

La polul opus, Olanda este mai relaxată în privința problemelor legate de sănătatea familiei (43%) și bunăstare (32%). În ceea ce privește frica de a-și pierde locul de muncă, respondenții spanioli simt cea mai mare presiune (59%), urmați de italieni (45%) și britanici (38%).

„Influențate de anxietate, mentalitatea și comportamentul consumatorilor s-au schimbatși au intrat într-o nouă normalitate în timpul pandemiei de COVID-19, pe măsură ce oamenii și-au reajustat prioritățile. Fără îndoială, aceste schimbări au fost alimentate și de restricțiileanunțate de autorități,care au avut un impact asupra comerțului cu amănuntul încă de la începutul epidemiei.

În contextul în carețara noastră beneficiază deservicii de internet de calitate,românii au fost mai înclinați spre cumpărături în mediul virtual, așa cum arată creșterea vânzărilor raportate de marii retailerion-line”, a spus Oana Buhăescu, Director Audit, Deloitte România, și lider al industriei de retail.

Un sfert din consumatorii europeni spun că intenționează să cheltuiască mai mult pe alimenteși 21% dintre aceștia pe bunuri de uz casnicîn următoarele patru săptămâni, irlandezii și italienii fiind cei mai interesați de aceste categorii de bunuri. Chiar și în contextul îngrijorării pentru sănătate și siguranță, europenii încă preferă să facăcumpărături în mediul off-line, având în vedere că mai mult de jumătate dintre aceștia intenționează sămeargă în magazinepentru a cumpăra alimente(72%) și bunuri de uz casnic (74%). De asemenea, în contextulîn care tot mai multe persoane lucrează de acasă, consumatorii intenționeazăsă cheltuiască mai mult peservicii de internet și comunicații mobile, în principal în Olanda (17%), Spania (13%) și Germania (11%). În plus, pentru bunuri mai degrabă discreționare, cum ar fi mâncarea de la restaurant și ceacomandată acasă, studiul subliniază că 26% dintre respondenții europeni vor să cheltuiască mai puțin.

În baza analizei comportamentului de consum, studiul delimiteazăpatru profiluri ale consumatorilor. Profilul european predominant este cel al cumpărătorului responsabil din punct de vedere social (peste 45%), care intenționează să cumpere mai mult de la producători locali, chiar dacă bunurile sunt mai scumpe. Consumatorul care își face provizii, adică acelacare intenționează să-și facă rezervede produse ce pot acoperi mai mult decât nevoile imediate, este regăsitîn principal în rândulitalienilor (43%), britanicilor (41%) și irlandezilor (39%).

Vânătorii de chilipiruri, care cumpără spontan articole de care nu au neapărat nevoie, dar pentru care găsesc oferte convenabile, se regăsesc în principal în Germania (47%) și Marea Britanie (46%). Consumatorii comozi, numeroși în Irlanda, Marea Britanie (46%) și în Spania (41%), sunt cei care cumpărămaidegrabă din magazine de proximitate.

De asemenea, studiul subliniază că, în contextul actual, intenția europenilor de a economisi bani în următoarele patru săptămâni este, în medie, zero. Țările care se confruntă cu un nivel mai mic de îngrijorare pentru problemele financiare, precum Olanda, ai cărei locuitorisunt cel mai puțin preocupați de plățilepe care urmează să le facă (21%) sau de amânareacumpărăturilor costisitoare (33%), sunt mai înclinate către economisire (18% dintre olandezi).

Studiul Deloitte State of ConsumerTracker este realizat în baza unor chestionare aplicate bilunarîn Australia, Canada, China, Coreea de Sud, Franța, Germania, India, Irlanda, Italia, Japonia, Marea Britanie, Mexic, Olanda, Spania și Statele Unite, folosind chestionare on-line. Mai multe detalii despre studiu sunt disponibile aici.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2