301
Cainthus, una dintre companiile de prestigiu de pe plan mondial, care activează în domeniul video-IT de vârf, dezvoltă în prezent o tehnologie bazată pe recunoașterea vizuală a bovinelor, adaptând sistemele de recunoaștere facială a oamenilor, la animale. Referitor la această temă, Aidan Connolly, CEO al companiei, a vorbit în cadrul evenimentului F & A Next, desfășurat recent la Nurenberg, acolo unde s-au întâlnit numeroși specialiști din domeniu, proprietari start-up-uri, investitori și corporații, dar și fermieri din Europa, care au participat la secțiunea dedicată acestora. Iată descrierea acestei tehnologii, așa cum a făcut-o oficialul Cainthus, și iată noile posibilități care se deschid crescătorilor de animale.Pe cont propriu Totul a pornit din momentul în care Aidan Connolly a lucrat ca Ofițer șef de Inovare, la compania de nutriție animală Alltech, aflată mereu în căutarea unor inițiative inovatoare. La ceva timp după încheierea activității laAlltech, acesta a făcut trecerea spre libera inițiativă, pentru a deveni CEO al unui start-up. Acum, domnul Connolly se află la conducerea Cainthus, care are sediul în Irlanda, și care dezvoltă tehnologii zootehnice, inclusiv din domeniul cercetărilor avansate. Așa se întâmplă că Aidan Connolly a intrat în funcția de CEO cu așteptări înalte față de Cainthus și consideră că tehnologia pe care începe să o dezvolte va fi extrem de utilă în sectorul creșterii animalelor. Dar nu este singurul cu așteptări mari. Identificând perspectiva, gigantul Cargill s-a alăturat ca investitor Cainthus, anul trecut, demarând un parteneriat. Fermierii sunt încântați de tehnologie Așadar, Cainthus dezvoltă o tehnologie bazată pe recunoașterea vizuală a vacilor. Prin folosirea camerelor de luat vederi în adăposturi, comportamentul acestora este urmărit și transformat în date de acțiune pentru fermier. Accentul este pus acum pe bovinele de lapte, dar se fac planuri de extindere a tehnologiei și pentru alte animale, cum ar fi porcii și păsările de curte. Cainthus a fost înființată în 2016, dar, în decurs de 3 ani, compania a crescut la 45 de angajați și își testează acum tehnologia în numeroase ferme de lapte. ”Suntem acum în faza de pregătire pentru comercializarea tehnologiei. Fermierii care sunt acum implicați, aproximativ 17, în Irlanda și Statele Unite, sunt foarte entuziasmați de sistemul nostru de recunoaștere vizuală”, spune Aidan. Lipsa de informatie Potrivit acestuia, recunoașterea vizuală este noua tehnică promițătoare ”de mâine”, pentru a îmbunătăți statusul efectivelor. ”Sistemele Wearables au fost de succes și sunt cel mai folosit instrument de astăzi. Dar ele sunt fragile, au nevoie de o grămadă de elemente hardware în adăposturi și, adesea, nu oferă fermierilor informații care să poată fi accesate imediat, pentru a se lua măsurile necesare pe loc”, a adăugat domnul Connolly. Pe termen lung, însă, el crede că tehnica aparatului foto va fi mai eficientă în viitorul apropiat, în primul rând în privința costurilor care se practică în momentul de față: ”În prezent, o mulțime de fermieri suferă de o serioasă lipsă de informații despre efectivele lor. Ei au cunoștințe limitate privind furajul sau aportul de apă, iar acești factori sunt foarte importanți, pentru a cunoaște evaluarea stării de sănătate a animalelor. Vacile care nu mănâncă și nu beau, au de multe ori o problemă. Însă, cu ajutorul recunoașterii în timp real a stării animalelor, intervenția rapidă a fermierilor devine posibilă”. Domnul Connolly adaugă că este important să privești mai multe puncte de date: ”Când vă uitați numai la producția individuală de lapte și vedeți că o vacă produce mai mult decât media, ați putea crede că este un lucru bun. Cu toate acestea, atunci când puteți combina aceste informații cu informațiile despre comportamentul de hrănire, puteți afla că această vacă este mai puțin eficientă în conversia furajelor”. Provocări Bineînțeles, există numeroase provocări pentru noua tehnologie. Praful, murdăria și apa pot bloca elementele optice și mecanice ale aparaturii foto-video, iar fețele vacilor nu pot fi văzute din fiecare poziție a camerei. De aceea este atât de important ca toate camerele de luat vederi să fie testate în ferme reale, pentru a cunoaște provocările cu care se confruntă fiecare aparat, fiecare element tehnic. Potrivit domnului Connolly, compania beneficiază de faptul că fondatorii își au rădăcinile activității lor profesionale în agricultură și zootehnie. ”Oamenii mă întreabă de ce am devenit CEO al unui start-up de acest gen? Răspunsul este simplu, pentru că fondatorii care mi s-au alăturat înțeleg modul în care funcționează fermele. Cred că acest lucru este un mare beneficiu pe care îl avem, în comparație cu alte companii noi din domeniul tehnologiilor agricole. Și sunt convins că aceast lucru va determina succesul companiei Cainthus. Alte companii asemănătoare au adesea experiență în domeniul tehnologiei, dar nu în agricultură sau zootehnie. Asta poate fi o capcană pentru ele”, argumentează Connolly. Investiția Cargill Așa cum am amintit mai sus, anul trecut, Cainthus a primit o investiție cu o valoare nedezvăluită de la Cargill, iar cele două părți au intrat într-un parteneriat. Desigur, Cargill a vrut să investească în tehnologii digitale pentru a îmbunătăți șeptelul din operațiunile sale de profil. Însă, dezvoltarea tehnologiei este complicată și costisitoare. Prin urmare, este nevoie de investiții substanțiale, pentru a se dezvolta în continuare. ”Dar nu numai banii sunt importanți. Cainthus poate profita de rețeaua Cargill care cuprinde, ca parteneri, fermele și piețele potrivite”, afirmă Aidan Connolly. Cu toate acestea, în ciuda parteneriatului cu marile companii agricole, este important ca firma Cainthus să rămână independentă: ”Vrem să ne păstrăm flexibilitatea și spațiul propriu pentru ideile pe care le avem. E drept, investiția Cargill în Cainthus a fost foarte importantă, însă companiile nou-născute nu au nevoie neapărat de corporații, pentru capital sau succes”, spune dl Connolly, invocând necesitatea libertății de mișcare. De exemplu, capitalul de risc sau finanțarea pot funcționa. Deci, corporațiile ar putea avea mai mare nevoie de start-up-uri, decât invers, în afaceri, dar agricultura și zootehnia se confruntă cu provocări unice, de exemplu, drumul spre piață. În acest caz, având un partener corporativ sau strategic, afacerea are mai mult sens. De acest lucru s-a convins atunci când, în calitatea precedentă de Ofițer de inovație al uneia dintre cele mai mari companii agricole din lume, înființând acceleratorul ”Pearse Lyons”, domnul Connolly a experimentat beneficiile reale ale implicării în start-up-uri. ”Start-up-urile își asumă mai multe riscuri și simt mai multă presiune pentru inovare. Tehnologiile noi sau noile produse provin rareori de la marile corporații. De obicei, cu cât compania este mai mare, cu atât inovația are loc mai încet și mai puțin. Inovația din start-up-uri poate, totuși, să acționeze ca o rampă de lansare, pentru ideile noi”. Când Connolly privește spre viitor, vede unul luminos: ”Cred că tehnologia de recunoaștere facială a bovinelor, de la Cainthus, va fi utilizată pe scară largă în ferme în decurs de 3, până la 5 ani. Mai ales în fermele mai mari, cu dimensiuni de peste 200 de vaci. Până atunci, vom adapta tehnologia și pentru alte specii, cum ar fi porcinele și păsările de curte. Și mă aștept ca firma noastră, Cainthus, să valoreze peste cel mult cinci ani, un miliard de euro”, concluzionează Connolly, citat de Dairy Global.