Aflată la ultima ediție a târgului Indagra, Topigs România, parte a companiei Topigs Danubia kft, și-a întărit legăturile de colaborare cu fermierii români producători de carne de porc, urmând să își mărească numărul de beneficiari, prin furnizarea de vieri de reproducție de cea mai mare performanță. Aflat la stand, domnul Dr. Kelemen Josef, manager pentru România al companiei, ne-a declarat că preocuparea principală este aceea de a dezvolta ferme de reproducție a porcilor, sub asistența tehnică și științifică a specialiștilor Topigs, pentru a pune bazele unei zootehnii moderne. În afară de Germania și Bulgaria, operațiunile firmei acoperă, prin programul Danubia, toate țările riverane Dunării, beneficiind și de colaborarea directă cu firma austriacă Stallprofi, producătoare de echipamente pentru ferme de porci. În privința desfacerii cât mai bune a produselor și animalelor, Topigs susține programe de pregătire teoretică și practică, prin seminarii și vizite de documentare, cu toți fermierii care beneficiază de material genetic performant, furnizat de firmă, dar și pentru viitorii beneficiari. Dintre liniile genetice ale firmei, se detașează Topigs 20, Topigs 40, Tempo, Talen și To Pi. Mai multe detalii pe www. topigs.com