News

118

Transavia, pe crestere in ciuda crizei

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Compania Transavia, unul dintre principalii jucatori pe piata de carne de pasare din Romania, se mentine pe un trend ascendent in ciuda climatului economic nefavorabil. "Transavia a crescut si in 2009, un an cu probleme economice, pentru ca am vandut tot ce am produs, desi la un pret mai mic. Atat pe piata interna, cat si pe cea externa solicitarile clientilor migreaza spre produsele ieftine, astfel incat nu te mai intreaba nimeni ce vinzi, ci cu cat", declara Ioan Popa, fondator si director general al Transavia, pentru corporatenews.ro. El a adaugat ca nivelul de pret actual este similar celui din toamna anului 2007.

Cu toate ca este de parere ca presiunea pe pret va fi mult mai mare in 2010 deoarece criza economica este simtita cu adevarat in Romania abia anul acesta, Ioan Popa previzioneaza o noua crestere a cifrei de afaceri. "Pentru Transavia, anul 2010 este un an de consolidare, un an in care dorim sa avem o crestere de circa 10-15% a cifrei de afaceri (n. red. – in lei), chiar daca preturile la aceasta ora sunt inferioare anului trecut." Popa estimeaza ca va finaliza anul acesta cu afaceri cuprinse intre 420 si 450 de milioane de lei, adica peste 100 de milioane de euro, cifra pe care producatorul si-a propus-o ca obiectiv de mai bine de doi ani.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2