202
Având în vedere situația generată de accidentul produs în data de 24 noiembrie, care a implicat nava de transport animale vii Queen Hind, din dispoziția președintelui ANSVSA, s-au întreprins acțiuni suplimentare pentru o mai bună gestionare a situației. În acest sens, s-a dispus suplimentarea echipelor de medici veterinari oficiali care verifică îmbarcarea pe nave a animalelor din Postul de Inspecție la Frontieră Constanța Nord, cu câte 5 medici veterinari oficiali din cadrul DSVSA Constanța. În data de 29 noiembrie, au fost supuse controlului sanitar veterinar de către aceste echipe cu efectiv mărit, două nave care intenționau să transporte animale către Arabia Saudită. La una dintre nave, autorizată sanitar veterinar pentru transportul animalelor de către DSVSA Constanța, inspectorii au depistat neconformități privind echipamentele necesare asigurării bunăstării și trasabilitatea animalelor. Precizăm că nava urma să transporte un număr de 16.500 de ovine, iar la data efectuării controlului era încărcată în jur de 50% din efectivul destinat acestui transport. În ceea ce privește facilitățile de hrănire și cele de adăpare s-a constatat că nu toate boxele erau dotate cu un număr corespunzător de jgheaburi de adăpare. De asemenea, cantitatea de furaje încărcată era insuficientă față de cea necesară. Ca urmare, ANSVSA a decis reținerea transportului respectiv. Pentru evitarea stresului, animalele aflate la bordul navei rămân cazate în condiții de bunăstare. Serviciile veterinare supraveghează ca personalul navei să asigure hrănirea și adăparea acestora. Animalele vor fi menținute pe navă până la remedierea neconformităților constatate, dar nu mai mult de 72 de ore. De asemenea, celula de criză constituită la nivelul ANSVSA a primit atribuții suplimentare care privesc monitorizarea exporturilor navale, respectiv afluirea animalelor către punctele de ieșire unde acestea se îmbarcă, graficul de sosire/plecare ale navelor în port, controalele efectuate de către serviciile veterinare la îmbarcarea animalelor în vederea transportului. În ceea ce privește animalele aflate pe nava care a eșuat în portul Midia, au fost salvate în total 252 de oi, din care au supraviețuit 181, cărora li se asigură asitența sanitară veterinară permanentă. Starea lor de sănătatea este monitorizată, iar fișele clinice de observație sunt transmise către celula de criză din cadrul ANSVSA. Serviciul Comunicare și Logistică Documentară