‘Primul caz de trichineloza a fost depistat la un porc sacrificat in Bretea Romana, animalul fiind cumparat de catre gospodari. Al doilea caz este in satul Galati din comuna Pui, porcul fiind crescut in gospodarie de catre proprietari’, a explicat duminica directorul adjunct al Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Hunedoara, Radu Iordache. Carnea si produsele de la acesti porci au fost incinerate, urmand ca proprietarii animalelor sa fie despagubiti la valoarea de piata a animalelor. Reprezentantii DSVSA au apreciat ca in gospodariile populatiei din judetul Hunedoara vor fi sacrificati pana la Craciun circa 20.000 de porci. Medicii veterinari le recomanda oamenilor sa verifice carnea de porc in laborator printr-un examen trichineloscopic in vederea prevenirii imbolnavirilor de trichineloza. In judetul Hunedoara sunt 55 de circumscriptii sanitar-veterinare unde pot fi efectuate aceste analize, costul unei astfel de proceduri fiind de 12 lei.