211
Muller România este o companie care își transmite foarte rar mesajele, potrivit unei strategii de comunicare exactă aproape exclusiv spre piață, gândind că produsul este cel mai bun vector de imagine. Iată însă că, domnul Tzafrir Granat, CEO al companiei, a făcut câteva declarații. Referindu-se la piața lactatelor din România, acesta a declarat: ”In ultimii 3 ani asistam la o maturizare a pietei de lactate. Consumul a crescut, in special in segmentele cu valoare adaugata. Vedem un interes din ce in ce mai mare pentru iaurturile cu fructe, in special in segmentul celor cu bucati de fructe, dar nu numai. Deserturile sunt pe un trend foarte bun de crestere, dar si lactatele cu grasime mare sau continut ridicat de proteine sunt din ce in ce mai interesante pentru consumatori. Piata s-a consolidat, este dominata de mari jucatori internationali, dar care promoveaza brandurile locale. Cu toate ca piata este inca puternic traditionalista, schimbarile de atitudine ale consumatorilor din ultimii 2-3 ani ne arata o alta perspective, moderna. Oamenii vor produse de calitate inalta, nu sunt dispusi la compromisuri in directia calitatii si evalueaza mult mai atent raportul calitate/pret. Oamenii vor mai mult, sunt dispusi sa ofere mai mult pentru brandurile favorite dar si asteapta mai mult de la acestea: modernitate, siguranta, inovatii. Aceste perspective ale pietei romanesti ne bucura foarte mult, produsele Muller sunt din ce in ce mai apreciate de consumatori, pentru ca sunt produse de foarte buna calitate, produse moderne si inovatoare. In pas cu aceasta dezvoltare a pietei, remarcam si o crestere semnificativa a comertului modern, atat pe formatele mari de hypermarket cat si pe formatele mici de magazine”, a declarat domnul Granat pentru Iqads.