Farm

196

10,5 milioane de euro, pentru bovinele de carne

autor

MeetMilk.ro

distribuie

10,5 milioane de euro vor fi destinate pentru plata sprijinului cuplat pentru bovinele de carne, suma fiind alocată doar pentru 2015. "Până-n anul 2020 cuantumul sprijinului cuplat crește cu 500 de lei/cap de animal", a declarat pentru Agroinfo Dumitru Grigorean, liderul crescătorilor de bovine pentru carne.

  "Ne-am luptat să obținem acest sprijin cuplat pentru vita de carne pentru toate zonele. Ce se întâmplă? Până-n februarie 2014, Comisia Europeană acorda un ajutor financiar doar crescătorilor de bovine de carne din zonele defavorizate. Am insistat să se modifice articolul 52 din Regulamentul European 1307, iar principala noastră solicitare a fost să se extindă sprijinul financiar pentru toți crescătorii de bovine de carne, indiferent de zonă.   Suntem mulțumiți de ce am obținut. Anul acesta, sprijinul cuplat va fi 300 euro/cap de animal. Până-n 2020, cuantumul sprijinului va crește cu 500 de lei/cap de animal în așa fel încât în 2020 să ajungă la aproximativ  378 de euro/cap de animal", a adaugat Dumitru Grigorean, președintele Asociației Crescătorilor de Bovine de Carne din România (ACBCR).   "Sprijinul cuplat se  acordă între 10 și 250 de capete de animale. Sub 10 capete de animale am putea să spunem că vorbim despre gospodării țărănești. Sunt crescători, într-adevăr, care vor să facă pasul spre o fermă, dar trebuie ajutați, iar Ministerul Agriculturii știe că propunerea noastră este să se reia acel ajutor de minimis pentru cumpărarea de juninci.   A fost o decizie bună și nu trebuie să renunțăm la ea. Anul acesta însă va fi cam dificil, trebuie plătite și despăgubirile pentru secetă, deși efortul bugetar pentru ajutorul de minimis nu este extraordinar", este de părere Grigorean. 35.000 de crescători de bovine de carne ar fi eligibili, anul acesta, pentru plata sprijinului cuplat.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2