268
”De unde şi ideea asta, că Guvernatorul BNR s-ar fi răzgândit, cu privire la Codul Fiscal!? Pentru că în nicio împrejurare, înainte ca dezbaterea să fi ieşit din cadrul instituţiilor statului, ajungând în spaţiul public, în a doua parte a lunii iulie, nu i-a făcut vreun elogiu. Dimpotrivă, când a văzut că în Parlament prinde contur tentaţia unui pachet de şase reduceri de taxe, cu un impact negativ de 17 miliarde de lei în veniturile bugetare, şi-a exprimat îngrijorarea.
La Banca Naţională, în sala de conferinţe, la o întâlnire cu presa. A subliniat atunci, fără echivoc, că la banca centrală deciziile de politică monetară au fost mereu, sunt şi acum rodul unor analize dintre cele mai complexe şi al unor judecăţi de valoare ce iau în calcul întregul ansamblu al vieţii economice.
Şi, mai cu seamă, mixul de politici – monetară, fiscală, salarială şi de restructurare – care se interferează şi se potenţează reciproc. Iar cum politica fiscală dă semne de relaxare excesivă, Banca Naţională e nevoită să pună frână ciclului de relaxare monetară început în toamna lui 2011. Această conduită în politica monetară – a subliniat Guvernatorul BNR – a fost respectată cu stricteţe în toţi anii de criză. Şi e respectată în continuare.
Abia când dezbaterea s-a aprins, după ce Codul Fiscal a fost retrimis în Parlament de către Preşedintele României, cu recomandarea de a fi reexaminat, Guvernatorul BNR s-a pronunţat în legătură cu acest document. Notând – atenţie! – că e o lege bună. Cu un amendament însă: „Măsurile cuprinse în Codul Fiscal – de fapt, cele şase măsuri de reduceri de taxe, înscrise în mai puţin de 100 de rânduri dintr-un document de 1360 de pagini – trebuie aplicate gradual“. Iar această cerinţă nu reprezintă nicidecum o noutate.
De ani şi ani, Guvernatorul BNR pledează pentru reduceri de taxe şi impozite… cu o condiţie: să nu fie ignorată măsura. Amintind chiar parabola croitorului: să măsori de zece ori şi să tai o singură data. Pentru că niciun motiv – nici politic, nici social – nu justifică sfidarea măsurii. „Da, sunt pentru dezvoltare – a subliniat Guvernatorul, vineri, la Banca Naţională – însă nu cu sacrificarea macrostabilităţii“. Având desigur în minte faptul că ani la rând clasa politică din România nu a reuşit să articuleze un set puternic de programe macroeconomice şi structurale, care să asigure o creştere economică sustenabilă, aducătoare de bunăstare”, a argumentat Adrian Vasilescu.