Repers

241

Agricola Bacău este Partener al Expo-Conferinței Meat & Milk 2017

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Agricola Internațional Bacău a devenit Partener al Expo-Conferinței Internaționale Meat & Milk, eveniment central dedicat Industriilor de Carne și Lapte ale României care se va desfășura în zilele de 25 și 26 mai 2017 la Hotel Alpin din Poiana Brașov.   La această a VI-a ediție, care se își va derula lucrările sub genericul ”Viziune, Capital Export-Elemente de eficiență într-un nou peisaj economic”, Agricola Internațional Bacău își va expune produsele la standul pe care îl va avea amenajat în secțiunea B2B-Expo.   Despre Agricola Internațional Bacău   Referindu-se la evoluția afacerilor grupului de firme Agricola, într-un material informativ transmis redacției noastre, domnul Grigore Horoi, Președintele Grupului, a afirmat:    „Performanţa economică a companiei a fost, în anul 2016, rezultatul unei execuții bune în operațional, iar revenirea prețurilor principalelor resurse la niveluri rezonabile a ajutat la rândul său. Toate acestea, în condițiile unei diminuări a prețului mediu cu câteva procente pe piața internă a cărnii de pasăre, care urmează trendul european. Vânzările Agricolade carne de pui au crescut faţă de anul precedent. De altfel, noi încă din perioada crizei am avut afaceri mai mari în fiecare an, odată cu lansarea strategiei de diferențiere și creștere. Am investit în echipă și asta s-a văzut și în vânzări. Avem un brand puternic și campanii de promovare inspirate, care ne-au ajutat să creștem”. Grupul de firme Agricola a înregistrat în 2016 o cifră totală de afaceri de 677,015 mil. lei, cu 3% mai mare decât cea înregistrată anul precedent (657,370 mil. lei).   Și la celelalte categorii de produse, Agricola a înregistrat creșteri. Astfel, la categoria mezeluri (salamurile crud-uscate şi preparatele fiert-afumate obţinute la Salbac SA, companie din cadrul Grupului de firme Agricola), cifra de afaceri a fost de 121,752 mil. lei, cu 6,7% mai mare decât în 2015 (cresterea ar fi mai mare însă, începând cu iunie 2016, prin aplicarea Legii 321, off-urile de vânzări se exclud din cifra de afaceri). De remarcat sunt rezultatele – pentru al optulea an consecutiv – obținute de salamurile crud-uscate AGRICOLA, care au înregistrat anul trecut o creștere valorică a vânzărilor de 18,46%, respectiv o creștere de 17,37% în volume.   „Ne consolidăm poziția de lideri de piață în România la grupa salamurilor crud-uscate. Brandul Agricola este lider pe segmentul de crude uscate și lider detașat pentru cel mai cunoscut produs premium din Romania: Salamul de Sibiu, în total segment Salam de Sibiu comercializat pe piața internă”, a afirmat Grigore Horoi.   Europrod SA, compania din Grupul de firme Agricola ce comercializează  semipreparate şi produse tip ready-meal, a înregistrat în 2016 faţă de anul precedent vânzări mai mari cu cu aproape 19%, în condițiile unei creșteri a volumelor comercializate de 16%. „Și în această categorie ne-am remarcat, în special prin lansarea produselor Nuggets si Strips din piept de pui fara E-uri și a produselor noi picante”, a precizat președintele Agricola.   La ouă consum, produse la Avicola Lumina Constanţa, s-a înregistrat o creștere cu 10% a cifrei de afaceri în 2016, (63,784 mil. ouă vândute).   „Pentru 2017 ne propunem să ducem mai departe cele două produse etalon ale companiei: Salamul de Sibiu și Puiul Fericit. Anticipez că vom menține trendul de creștere, per ansamblu, cu o rată estimată la 5% față de 2016. În acest an, bugetul de investiții la nivelul Grupului este de aproximativ 6 milioane de euro și vizează business-urile carne pasăre, semipreparate și mezeluri”, a încheiat președintele Grigore Horoi.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2