Igiena alimentaţiei vierilor de reproducţie trebuie să fie în concordanţă cu vârsta, starea de întreţinere şi regimul de exploatare, astfel încât să asigure acestor membri importanţi ai familiei suinelor menţinerea permanentă a formei de reproducător. Încă de la vârsta de 3-4 luni, tineretul mascul, destinat reproducţiei va beneficia de o furajare propice animalelor de reproducţie. Menţinerea condiţiei de reproducător Urmând regula generală, raţia unui vier de reproducţie reprezintă cantitatea de nutreţuri administrată de-a lungul a 24 de ore. În raţia sa, sunt importante: asigurarea echilibrului energo-proteic, asigurarea valorii biologice a proteinei, asigurarea vitaminelor şi elementelor minerale. Ca valoare nutritivă, raţia reproducătorilor trebuie să corespundă normei impuse, îndeplinind strict următoarele condiţii:

1. Să fie completă, respectiv să conţină toate substanţele nutritive necesare animalului. La rândul lor, substanţele nutritive trebuie să se găsească într-un anumit raport unele faţă de altele. În acest sens, prezintă deosebită importanţă raportul dintre substanţele azotate faţă de cele neazotate, cunoscut sub denumirea de „raport proteic” sau „raport nutritiv”.
2. Să fie săţioasă, adică să aibă un volum care să asigure animalului senzaţia de sătul, fără să-i încarce prea mult tubul digestiv.
3. Să fie gustoasă. Pentru a fi consumată cu plăcere, raţia trebuie alcătuită din nutreţuri de cea mai bună calitate, să nu conţină nutreţuri alterate sau toxice, care să dăuneze sănătăţii şi implicit funcţiei de reproducător.

Depăşirea nivelurilor optime de furajare a vierilor reproducători se repercutează negativ asupra funcţiei de reproducţie putând, în funcţie de momentul la care a intervenit, să compromită temporar sau ireversibil funcţia de reproducţie, prin întârzierea instalării maturităţii sexuale, scăderea libidoului, etc. Igiena atentă a furajării Igiena alimentaţie trebuie să fie permanent în atenţia crescătorului. Toxina F2, identificată în hifele mucegaiului Fusacium gramtnearum, are efecte determinante în dezvoltarea corporală a reproducătorilor. Calitatea şi cantitatea furajelor administrate trebuie să stimuleze la timp funcţia de reproducţie şi reflexele sexuale, să susţină spermatogeneza şi să mărească longevitatea reproductivă. În fermele de uz gospodăresc, cel mai frecvent se utilizează amestecuri locale de nutreţuri concentrate care, într-un volum redus, asigură un conţinut ridicat de principii nutritivi. Se folosesc în mod obişnuit uruieli din orz şi ovăz 40%, uruială de porumb 30%, făinuri proteice de origine vegetală 10-15% şi suculente 10-20%. Utilizarea unor raţii voluminoase, care încarcă tractus-ul digestiv, îngreunează mişcările animalelor, scăzând apetitul sexual, motiv pentru care nu sunt recomandate în furajarea vierilor de reproducţie. În cazul practicării montei sezoniere, care implică utilizarea neuniformă a vierilor pe parcursul unui an, se va avea în vedere ca, în perioada de utilizare intensă a indivizilor la montă, să se asigure o furajare stimulativă, capabilă să susţină o activitate sexuală intensă. Pe de altă parte, în perioadele de repaus se va recurge la furajarea restricţionată, pentru a se evita îngrăşarea şi compromiterea, ca reproducători, a vierilor. Pregătirea vierilor pentru sezonul de montă se începe cu 3-4 săptămâni înaintea intrării la reproducţie, acestora administrându-li-se furaje cu valoare energetică ridicată, uşor digerabile, cu nivel proteic ridicat, menit să stimuleze spermatogeneza. Se va monitoriza echilibrul vitamino-mineral al nutreţurilor, cunoscut fiind rolul fiziologic al acestora în menţinerea funcţiei de reproducţie. Raţia se poate suplimenta cu nutreţuri de origine animală (făinuri de lapte, carne, ecremat, ouă) şi cu o serie de nutreţuri vegetale bogate în vitamine şi săruri minerale (lucernă masă-verde, făină de fân de lucernă, morcovi etc). Faţă de perioada de folosire intensă la reproducţie, în perioada de repaus se va asigura numai necesarul pentru funcţii vitale, precum şi necesarul unui spor de greutate, în cazul vieruşilor, până ce aceştia ating masa corporală a unui adult. Astfel, faţă de perioada de montă, raţia se reduce în repaus cu 10-15%, fiind în medie de 3,2 kg amestec de nutreţuri concentrate pentru un vier tânăr şi de 3,5 kg pentru un vier adult. Raţia zilnică se administrează în două tainuri, sub formă uscată sau umectată, în raport 1:1 cu apă sau lapte ecremat. Apa de băut se oferă la discreţie, de preferinţă cu adăpători automate. În cazul în care este distribuită în jgheaburi, trebuie împrospătată de cel puţin trei ori pe zi. La întocmirea raţiilor, se va lua în consideraţie vârsta, masa corporală, şi regimul de utilizare la reproducţie al vierului. Orientativ, pentru 100 kg masa corporală a animalului, necesarul funcţiilor vitale este de 1,42 U.N. cu 120 g P.D, pentru funcţia de reproducţie raţia suplimentându-se cu 1,5-2,0 U.N. şi 150-180 g P.D. pe cap şi pe zi, în funcţie de intensitatea de utilizare la reproducţie. În sistemul de creştere intensiv, alimentaţia vierilor de reproducţie prezintă o serie de particularităţi. Acestea constau, în primul rând, în utilizarea în exclusivitate a amestecurilor unice pe bază de concentrate, susţinute de reţete elaborate tehnic pentru această categorie. Având în vedere  că, în acest caz, nu se mai recurge la resurse locale menite să completeze necesarul de principii nutritivi, echilibrarea amestecurilor se face cu ajutorul premixurilor proteino-vitamino-minerale.