Farm

277

ANSVSA a publicat Proiectul de Ordin privind valoarea limită microbiologică a furajelor

autor

MeetMilk.ro

distribuie

ANSVSA a publicat în data de 13 martie a.c. Proiectul de Ordin privind valoarea limită microbiologică a furajelor. Iată principalele prevederi )detalii, pe site-ul ANSVSA):

“Art.1. - (1) Prezenta normă sanitară veterinară se aplică furajelor produse, introduse pe piață și/sau utilizate pe teritoriul României, altele decât cele prevăzute de Regulamentul (UE) Nr. 142/2011 al Comisiei de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Prezenta normă sanitară veterinară se aplică fără a aduce atingere legislației specifice, în special:

a) Ordinului președintelui ANSVSA nr. 74/2011 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind substanţele nedorite din produsele pentru furaje, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 876 din 12 decembrie 2011;

b) Ordinului președintelui ANSVSA nr. 34/2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare referitoare la monitorizarea zoonozelor şi agenţilor zoonotici, cu modificările și completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 199 din 2 martie 2006.

c) Regulamentului (UE) Nr. 142/2011 al Comisiei de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002, cu modificările și completările ulterioare; d) Regulamentului (CE) nr. 2160/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului privind controlul samonellei şi al altor agenţi zoonotici specifici prezenţi în reţeaua alimentară, cu modificările și completările ulterioare; e) Regulamentul (CE) nr. 767/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață și utilizarea furajelor, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 79/373/CEE a Consiliului, a Directivei 80/511/CEE a Comisiei, a Directivelor 82/471/CEE, 83/228/CEE, 93/74/CEE, 93/113/CE și 96/25/CE ale Consiliului și a Deciziei 2004/217/CE a Comisiei.

Art. 2. - În sensul prezentei norme sanitare veterinare, următorii termeni se definesc astfel:

a) furaje – orice substanță sau produs, inclusiv aditivii, indiferent dacă sunt prelucrate, parțial prelucrate sau neprelucrate, destinate utilizării ca hrănire pe cale orală a animalelor;

b) furaj combinat - un amestec de cel puțin două materii prime pentru furaje, cu sau fără aditivi pentru hrana animalelor, destinat hrănirii animalelor pe cale orală, sub formă de furaj complet sau complementar;

c) furaj complet - un furaj combinat care, datorită compoziției acestuia, este suficient pentru o rație zilnică;

d) preamestecuri de aditivi - amestecurile de aditivi furajeri sau amestecuri de unul sau mai mulți aditivi furajeri cu materii prime pentru furaje sau cu apă, folosite ca materii de bază, care nu sunt destinate hrănirii directe a animalelor;

e) introducere pe piață - deținerea hranei pentru animale în scopul vânzării, inclusiv oferirea pentru vânzare sau orice altă formă de transfer, indiferent dacă este gratuită sau nu și inclusiv vânzarea, distribuția și alte forme de transfer;

f) materii prime pentru furaje - produse de origine vegetală, al căror scop principal este să răspundă nevoilor nutriționale ale animalelor, în starea lor naturală, proaspete sau conservate, și produse derivate din prelucrarea lor industrială, cât și substanțe organice și anorganice care conțin sau nu aditivi pentru hrana animalelor, destinate hrănirii animalelor pe cale orală, fie direct, ca atare, fie după prelucrare, sau pentru preparare;

Art. 3. - Furajele produse, introduse pe piață și/sau utilizate trebuie să respecte criterii de siguranță prevăzute în anexa la prezenta normă sanitară veterinară”.

Proiectul urmează a fi dezbătut şi aprobat.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2