248
Potrivit unui comunicat emis de ANSVSA, cele 11 nave cu animale din România, destinate exportului, au ajuns la destinație.
3 nave care au plecat în perioada 16-18.03.2021, din portul Constanța, având la bord un efectiv total de 24.310 ovine și 371 de bovine au ajuns în porturile de destinație: Aqaba, în Iordania (2 nave) și Jeddah, în Arabia Saudită (1 navă), în intervalul 30 - 31 martie.
3 nave care au plecat pe data de 19.03 2021, din portul Constanța, având la bord un efectiv total de 26.627 de ovine și 472 de bovine au ajuns în porturile de destinație: Aqaba, în Iordania (1 navă) și Jeddah, în Arabia Saudită (2 nave), în intervalul 31 martie – 4 aprilie.
5 nave care au plecat în perioada 23-24.03.2021, din portul Constanta, având la bord un efectiv total de 54.790 de ovine și 770 de bovine au ajuns în porturile de destinație: Aqaba, în Iordania (1 navă) și Jeddah, în Arabia Saudită (4 nave), în intervalul 2 – 5 aprilie.
Pentru a monitoriza situația animalelor aflate la bordul navelor Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a colaborat cu operatorii economici și organizatorii transporturilor celor 11 nave, Comisia Europeană și autoritățile competente ale țărilor din vecinătate, respectiv: Egipt, Liban, Libia, Siria, Iordania, Israel, Turcia și Cipru.
Până la această dată, celula de criză constituită de ANSVSA în urma incidentului din Canalul Suez, a centralizat informațiile primite de la comandanții a 7 nave, conform cărora procentul de mortalitate înregistrat a fost în medie de 0,22% (fiind cuprins între 0,09 - 0,35%). Pe măsură ce sosesc și restul de informații privind animalele de pe celelalte 4 nave, acestea vor fi centralizate și vor fi făcute publice.
Atenționăm toți operatorii economici care intenționează să desfășoare pe viitor activități de comerț cu animale vii, că ANSVSA a modificat procedurile în direcția intensificării verificărilor privind suplimentarea cantităților de furaje și apă cu minim 25 %.
De asemenea, având în vedere debutul perioadelor cu temperaturi ridicate este necesar să se țină cont că la transportul rutier la temperaturi de peste 30°C este obligatorie creșterea spațiului destinat animalelor cu 10%.
În ceea ce privește transportul maritim, la o temperatură mai mare de 35°C este obligatorie creșterea spațiului destinat animalelor cu 15%, separarea animalele cu coarne de cele fără coarne și obligativitatea prezenței unui medic veterinar pe tot parcursul călătoriei până la destinația finală. Serviciul Comunicare și Logistică Documentară