Repers

264

ANSVSA propune noi norme de bunastare la exportul animalelor în țări terțe

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Ca urmare a solicitărilor repetate făcute, în principal, de ACEBOP și de unii parlamentari, ANSVSA a dat publicitatii Proiectul de modificare a Normelor de bunăstare referitoare la exportul animalelor în țări terțe pe cale terestră și maritimă.   Modificările au fost elaborate în baza Referatului de aprobare nr. 5745 din 07.10.2019, întocmit de Direcţia Generală Sănătatea şi Bunăstarea Animalelor din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Cum, principalul punct de interes îl reprezintă exportul animalelor pe cale maritimă, iată principalele modificări propuse de ANSVSA:   ”Protecţia animalelor în timpul transportului maritim   Art. 7. - Transportul rutier al animalelor pe teritoriul naţional, de la centrul de colectare/exploataţia de origine până în portul de îmbarcare, se face cu respectarea prevederilor Regulamentului Consiliului nr. 1/2005/CE şi ale capitolului I din prezenta normă sanitară veterinară.   Art. 8. - Responsabilitatea privind protecţia animalelor, pe durata transportului, intră în sarcina:  

  1. a) organizatorului călătoriei, pe durata transportului rutier, atât pe teritoriul naţional, cât şi pe teritoriul ţării terţe, de la debarcarea în port şi până la destinaţia finală;
  2. b) comandantului navei de transport animale vii, pe durata transportului maritim.

Art. 9. – (1) Organizatorul călătoriei are următoarele obligaţii:  

  1. a) completează şi transmite la autoritatea competentă de la locul de plecare o declaraţie, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4;
  2. b) asigură servicii de asistenţă medicală veterinară la bordul navei de transport animale vii, pe toată durata călătoriei, în cazul călătoriilor maritime care depăşesc 10 zile, efectuate în perioadele cu cu temperaturi ridicate şi atunci când există riscul depăşirii temperaturii de 30 grade Celsius în spaţiile de cazare de pe navă.

  (2) Serviciile prevăzute la alin. (1) lit. b) sunt asigurate de personal medical veterinar care poate fi angajat de importator, exportator sau organizator.   (3) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor înfiinţează o bază de date cu personalul medical veterinar care este abilitat să însoţească transportul de animale vii pe durata călătoriei maritime.   Art. 10. - Reprezentantul centrului de colectare animale vii/exploataţiei de origine are următoarele obligaţii:  

  1. a) transmite notificarea privind intenţia de încărcare a animalelor vii, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5, către autoritatea competentă din punctul de ieşire, cu 4 zile lucrătoare anterior sosirii animalelor în punctul de ieşire;
  2. b) simultan cu notificarea prevăzută la lit. a), transmite, după caz, o listă cu numărul de femele gestante şi stadiul gestaţiei acestora;
  3. c) asigură creşterea suprafeţei alocate fiecărui animal cu minim 10%, atunci când sunt prognozate temperaturi ridicate.

  Art. 11. – (1) Comandantul vaporului are următoarele obligaţii:  

  1. a) pune la dispoziţia medicului veterinar din punctul de ieşire o declaraţie privind echipamentele şi persoanele implicate în manipularea şi îngrijirea animalelor pe durata transportului maritim, conform modelului prevăzut la anexa nr. 6;
  2. b) semnează documentul elaborat de către medicul veterinar oficial din punctul de ieşire, conform modelului prevăzut la anexa nr. 7;
  3. c) atunci când la bordul navei de transport animale vii sunt asigurate servicii de asistenţă medicală veterinară, semnează raportul zilnic completat de personalul medical veterinar, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 8 şi îl transmite medicului veterinar oficial din punctul de ieşire;
  4. d) atunci când la bordul navei de transport animale vii nu sunt asigurate servicii de asistenţă medicală veterinară, completează şi semnează raportul zilnic, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 8 şi îl transmite medicului veterinar oficial din punctul de ieşire;
  5. e) întocmeşte raportul final privind călătoria, conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 şi îl transmite medicului veterinar oficial din punctul de ieşire;
  6. f) întocmeşte un plan de urgenţă referitor la gestionarea situaţiilor care ar putea afecta bunăstarea animalelor.

  (2) Atunci când nava nu dispune de echipamente automate pentru adăparea şi furajarea animalelor, aceste operaţiuni realizându-se manual, numărul persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. a) trebuie să fie corelat cu numărul de animale transportate, durata călătoriei şi anotimp.   Art. 12. – Personalul medical veterinar de la bordul navei de transport animale vii are următoarele obligaţii:  

  1. a) realizează inspecţia zilnică a animalelor cu privire la starea de sănătate şi bunăstarea acestora;
  2. b) asigură asistenţă medical-veterinară pentru animalele transportate; c) completează raportul zilnic prevazut la art. 11 lit. c).

  Art. 13. - Medicii veterinari oficiali din punctele de ieşire au următoarele obligaţii:  

  1. a) pe baza informaţiilor transmise prin intermediul anexei nr. 3, programează sosirea mijloacelor de transport rutier animale vii în port şi completează anexa nr. 10, pentru a se evita supraaglomerarea şi creşterea timpului de aşteptare în vederea descărcării; 6
  2. b) verifică autorizaţia sanitar-veterinară de transport animale vii pentru călătorii rutiere de scurtă/ lungă durată, precum şi certificatul de înregistrare sanitar-veterinară pentru mijlocul de transport animale vii pe distanţe de până la 65 km, autorizaţia sanitar-veterinară pentru mijloace de transport animale vii pentru călătorii rutiere de scurtă durată sau certificatul de autorizare sanitar-veterinară pentru mijloace de transport animale vii pentru călătorii rutiere de lungă durată, după caz;
  3. c) verifică mijloacele de transport rutier sosite în port de la centrul de colectare animale vii/exploataţia de origine;
  4. d) verifică dacă animalele sunt apte de transport şi asistă la îmbarcarea acestora pe navele de transport animale vii;
  5. e) verifică autorizaţia sanitar-veterinară de transport animale vii pentru călătorii maritime care depăşesc 10 mile marine, precum şi certificatul de autorizare pentru nave de transport animale vii pentru călătorii care depăşesc 10 mile marine;
  6. f) verifică întocmirea corespunzătoare a jurnalelor de călătorie şi informează structura cu atribuţii în domeniul sănătăţii şi bunăstării animalelor din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, precum şi direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană de origine, în cazul întocmirii incomplete sau incorecte a acestora;
  7. g) transmit reprezentantului centrului de colectare animale vii/exploataţiei de origine o copie a jurnalului de călătorie;
  8. h) preiau declaraţia comandantului navei de transport animale vii al cărei model este prevăzut în anexa nr. 6;
  9. i) întocmeşte documentul al cărui model este prevăzut în anexa nr. 7 şi îl înmânează comandantului navei de transport animale vii;
  10. j) verifică dacă stocurile de apă, hrană şi aşternut îmbarcate la bordul navei corespund celor menţionate în documentul prevăzut la lit. f);
  11. k) primesc şi arhivează în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, raportul final al călătoriei semnat şi ştampilat de comandantul navei şi notifică Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor în cazul constatării unor neconformităţi;
  12. l) transmit instrucţiuni tehnice comandantului navei, înainte de îmbarcarea animalelor, în funcţie de destinaţie, durata călătoriei, prognoza meteorologică şi solicită acestuia prezentarea unui plan de urgenţă pentru călătoria preconizată.

  Art. 14. - Autoritatea competentă de la locul de plecare autorizează călătoria doar după ce se asigură că prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1/2005 şi ale prezentei norme sanitare veterinare sunt respectate de către organizator.   Art. 15. - Nerespectarea prevederilor prezentei norme sanitare veterinare se sancţionează în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare. Art. 16. – Anexele nr. 1-10 fac parte integrantă din prezenta normă sanitară veterinară.”

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2