Farm

225

APIA va elibera adeverințele pentru Măsura 215-Păsări

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Într-un comunicat transmis la redacția revistei Fabrica de Carne, APIA informează că, începând de joi,  va elibera adeverinţe pentru beneficiarii Plăţilor privind bunăstarea animalelor Măsura 2015-Păsări (sesiunea I, anul III de angajament) care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la băncile care au încheiat convenţii cu APIA. Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor, în cadrul acestui tip de convenţie.

  Toate convenţiile încheiate între Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, bancă şi Fondul de Garantare vor fi postate pe site-ul APIA. Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o adeverinţă prin care confirmă că solicitantul a depus cerere de plată pentru Măsura 215 - Plăţi privind bunăstarea animalelor - păsări, în perioada 16 octombrie - 15 noiembrie 2014, aferentă sesiunii I, anul III de angajament şi suma care reprezintă 30 % din valoarea cererii de plată.   În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 703/ 23.07.2013 privind aprobarea condiţiilor în care se vor încheia convenţiile dintre instituţiile financiare bancare şi nebancare şi APIA, în vederea finanţării de către acestea a activităţilor curente ale beneficiarilor plăţilor derulate prin APIA, banca trebuie să respecte nivelurile costurilor aferente acordării creditelor pentru beneficiarii plăţilor directe, astfel încât dobânda finală aplicată beneficiarului nu poate depăşi  ROBOR 6M + 4%, iar comisioanele aferente creditului să fie în limita de 1%.   Potrivit aceluiaşi act normativ, banca trebuie să facă dovada că a acordat credite beneficiarilor axei I - Creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier, axei III - Calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale şi axei IV Leader din Programul Naţional de Dezvolare Rurală 2007 - 2013.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2