Technologies

222

Asociația AGRICOLA premiază liceenii aspiranți-Chef

autor

MeetMilk.ro

distribuie

 Ediția a II-a a Galei Premiilor Gustul Viitorului, proiectul de suflet al Asociației AGRICOLA – Neam de Gospodari a avut loc ieri, la Restaurantul URBO din Bacău, unde s-au reunit reprezentanți ai principalilor susținători ai Asociației – companiile Grupului Agricola, reprezentanți ai unor asociații nonprofit și restaurante locale, profesori de la Liceul partener în proiect “Anghel Saligny“ și renumitul Chef Cezar Munteanu.

Evenimentul a constituit etapa finală a ediției 2024 a Proiectului Gustul Viitorului, mai precis ocazia oferită celor 18 elevi de la clasele de bucătari ale Liceului “Anghel Saligny“ de a demonstra ce au învățat de-a lungul acestui an sub bagheta magică a lui Chef Cezar și, evident, prilejul de a felicita și premia acești adolescenți talentați și determinați, care au depus eforturi consistente în intenția de a demonstra că munca în bucătărie este una de vocație, care are viitor.

Începând cu primăvara acestui an, Chef Cezar Munteanu a avut mai multe sesiuni de lucru împreună cu elevii și profesorii lor de la Liceul “Anghel Saligny“ – seminarii teoretice privind implicarea și motivarea muncii în bucătărie, tehnici dedicate prevenției risipei alimentare, întâlniri cu nutriționiști, precum și ateliere privind tehnicile moderne de gătit, montare și decorare a preparatelor culinare și deserturilor.

“Nouă, celor de la Agricola, ne place nu doar să armonizăm tradiția cu tehnologia, să oferim carne de pasăre, mezeluri, produse ready-meals din carne și ouă de cea mai bună calitate, pe care consumatorii noștri să le gătească și pregătească cu suflet și gust!

Pentru că Agricola este un producător de hrană, Asociația AGRICOLA și-a găsit ca menire încurajarea artei culinare, educarea în spiritul adoptării unei alimentații gustoase și sănătoase în familie și oriunde.

Astăzi celebrăm partea însuflețită a Proiectului de responsabilitate Socială Gustul Viitorului – efortul celor 18 tineri liceeni care ne demonstrează tuturor că investiția în oameni, descoperirea adevăratului lor potențial al pasiunii pentru gătit, reprezintă o temelie solidă pentru un viitor mai bun“, arată Daniel Bitere, președintele Asociației AGRICOLA.   Proiectul Gustul Viitorului nu este singular. Sub umbrala Gustul care face bine,  Asociația AGRICOLA va lansa spre sfârșitul anului cel de al 4-lea Ghid specializat numit Marii campioni mănâncă bine.

În contextul în care părinții copiilor sportivi nu au la îndemână informații care să îi ajute să susțină stilul de viață specific unui copil orientat către o viață sportivă, mai ales din punct de vedere al alimentației, Asociația  a identificat această nevoie ca fiind una căreia îi poate răspunde.   Plecând de la întrebările părinților și de la feedback-ul unor specialiști in domeniu, Ghidul Marii campioni mănâncă bine constituie un material suport pentru cei care vor să susțină copiii sportivi atât în viața de zi cu zi, cât și către performanță.

Acesta cuprinde recomandări făcute de experți din diverse domenii conexe și rețete culinare dedicate semnate Chef Cezar Munteanu. Ghidurile lansate de Asociație în anii trecuți au fost dedicate copiilor de vârstă preșcolară, copiilor cu afecțiuni oncologice și, respectiv, celor cu probleme de obezitate.

Ca Chef, am întotdeauna grijă să aleg cele mai bune ingrediente pentru preparatele mele. Iar când vine vorba de familia mea, nu fac compromisuri. De aceea, aleg mereu produsele de la Agricola Bacău – o marcă ce reprezintă tradiție, calitate și respect pentru natură.

Produsele AGRICOLA sunt esența meselor pe care le împărtășim cu cei dragi, sunt gustul care aduce familia ori prietenii împreună. În bucătăria mea, acestea devin baza rețetelor pline de pasiune, pe care le-am creat special pentru a aduce zâmbete pe chipurile celor care își savurează mesele în familie, dar și ca inspirație pentru tinerii care aleg munca în bucătărie.

Vreau să vă inspir să descoperiți și să redescoperiți plăcerea de a găti și de a vă bucura de fiecare moment petrecut alături de cei dragi. Pentru mine, familia și mâncarea bună sunt cele două ingrediente ale unei vieți împlinite. Haideți să le sărbătorim împreună!”, a declarat Chef Cezar Munteanu.

Cei 18 copii de la Liceul “Anghel Saligny“ au fost premiați de organizatori într-o atmosferă plină de emoție, în aplauzele tuturor celor care au validat talentul lor culinar apreciind și savurând preparatele delicioase gătite de ei sub atenta îndrumare a lui Chef Cezar.   “De peste 60 de ani AGRICOLA face parte din familiile românilor și le este alături la masă, iar cele mai bune lucruri se întâmplă când suntem împreună – din toate năzuințele noastre, cea în care suntem alături de familie și prieteni este cea mai des întâlnită.

Într-o lume plină de tehnologie care, din păcate, mai mult ne ține departe unul de celălalt, AGRICOLA crede în puterea oamenilor de a se strânge împreună și de a crea familii, grupuri și comunități.

În puterea oamenilor de a face bine. Considerăm că orice moment este unul potrivit să oferim ceva înapoi societății, comunității – oamenilor care au nevoie de încrederea că viitorul are sens, valoare și gust atunci când faci lucruri concrete, în perspectivă ” – apreciază Grigore Horoi, președintele Grupului AGRICOLA.

Asociația AGRICOLA – Neam de gospodari

2019 a însemnat și înființarea Asociației nonprofit AGRICOLA – Neam de Gospodari. Pornind de la valorile brandului, aceasta a demarat un program de responsabilitate socială prin care își asumă grija față de comunitatea din care face parte prin proiecte ce-și propun să aducă soluții inovatoare în educație și sănătate.

“Gustul Viitorului“ este proiectul prin care AGRICOLA investește cu responsabilitate în educație, pentru a crește generațiile viitoare de profesioniști în arta culinară. Gastronomia este un domeniu complex și solicitant care presupune muncă, sacrificiu și perfecționare continuă.

În lipsă de contexte în care tinerii să poată descoperi frumusețea și prestanța domeniului, acesta este  în pericol de a-și periclita imaginea. Copiii talentați și dispuși să își asume acest domeniu sunt demotivați și descurajați din cauza lipsurilor din sistemul de învătământ.

Fără laboratoare dotate și pregătire adaptată la nevoile contemporane,  aceștia nu au o șansă reală de a-și construi un viitor. Prin urmare, Asociația Agricola, alături de Chef Cezar Munteanu și-a asumat asigurarea unui mediu propice prin care tineri liceeni din clasele de bucătari din Bacău să poată evolua la nivelul următor pentru o șansă la titlul de maestru-bucătar.

Responsabilitatea socială este mai mult decât un act de caritate sau o simplă donație. Presupune asumarea implicării în găsirea de soluții strategice prin care comunitatea, în ansamblul ei, să se poată dezvolta coerent pe termen lung.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2