Repers

242

Bogdan Chirițoiu: Fără norme clare de aplicare, Legea 321 va fi un eșec

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Acum, după ce Legea 321 a fost promulgată, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, nu crede că intervenţia statului în activitatea companiilor private se va bucura de un „succes garantat” în încercarea de a echilibra puterea de negociere dintre retaileri şi furnizori, şi îşi doreşte ca această lege „dificil de implementat” să aibă norme de aplicare care să nu fie excesiv de birocratice.   „Prin intervenţia statului în activitatea companiilor private, prin  introducerea unor prevederi cum ar fi impunerea unei obligaţii de vânzare a unui volum minim de produse provenite din lanţul scurt de aprovizionare, exceptarea micilor companii de la aceste restricţii, termene de plată scurtate, eliminarea plăţilor pentru prestaţii, forţând introducerea acestora în adaosul comercial, se încearcă echilibrarea puterilor de negociere dintre marile lanţuri comerciale şi furnizori. Cu toate acestea, experienţa Codului de bune practici în domeniu ne-a arătat, însă, că succesul nu este garantat”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, citat de Ziarul financiar.   Câteva dintre soluţiile pe care le propune preşedintele Consiliului Concurenţei pentru rezolvarea problemelor producătorilor agricoli români se referă la organizarea acestora în grupuri de producători şi creşterea capacităţii de depozitarea a produselor agroalimentare care să permită livrarea mărfii pe tot parcursul anului.   „Cred că problemele actuale ale micilor producători ar putea fi combătute prin măsuri care să întărească puterea de comercializare a acestora, prin creşterea capacităţilor de depozitare şi întărirea puterii de negociere a acestora. Din această perspectivă, noi am promovat întotdeauna asocierea micilor producători, ca o măsură alternativă viabilă la problemele existente”, a conchis el.   Legea 321, care obligă retailerii ca 51% din produsele agroalimentare expuse la raft să provină „din lanţul scurt alimentar”, a fost promulgată luni de către preşedintele Klaus Iohannis. Legea mai interzice retailerilor să încaseze de la furnizor taxe şi servicii şi impune termene de plată ale comerciantului către furnizor foarte strânse.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2