eye

305

C.E. a transmis României acceptul pentru noul PNDR
MeatMilk

Author

Share on

facebooktwitter

Published on

2015 May 12

article

C.E. a transmis României acceptul pentru noul PNDR 2014-2020. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a primit din partea Direcției Generale pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Comisiei Europene scrisoarea de conformitate a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, se arată într-un comunicat de presă.

  ”Mai mult decât această confirmare pe care o aşteptam, Comisia ne transmite faptul că putem demara implementarea globală a PNDR. Cu alte cuvinte, putem să dăm drumul la toate Măsurile de finanțare, lucru pe care îl vom face în cursul lunii iunie. Deşi nu este aprobarea formală, conformitatea de Program pe care am primit-o este momentul cheie al demarării PNDR 2020 şi arată faptul că eforturile noastre şi ale partenerilor noștri îşi arată roadele. Pe această cale trebuie să mulţumesc colegilor care nu au precupeţit niciun efort pentru a duce la bun sfârşit acest demers de maximă importanţă pentru România”, a declarat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.   Această comunicare reprezintă ultimul pas înaintea aprobării finale a PNDR şi atestă faptul că la nivelul Comisiei Europene a fost încheiată etapa de consultare între serviciile de specialitate, iar Programul poate fi aprobat prin Decizie a acestui for european.   Subliniem că tema modului de accesare a PNDR 2014-2020 va fi detaliată de domnul Secretar de Stat Gheorghe Turtoi în workshop-ul FERMA din ziua de 3 iunie a Conferinței Internaționale Meat & Milk 2015, care se va desfășura la Hotel Alpin din Poiana Brașov.

Did you learn something new from this article?

Previous article
Next article

Read also:

Are you ready to grow your business?

Subscribe to our newsletter to stay up to date with the latest news.