Repers

272

Când gura bate fundul oii

autor

MeetMilk.ro

distribuie

În luna decembrie a anului trecut, autoritățile de la București anunțau cu bucurie semnarea unui acord cu Regatul Hașemit al Iordaniei, pentru exportul către acea țară a unui număr de 100.000 de ovine.   Anunțul a avut darul să ofere o perspectivă favorabilă ciobanilor români, în condițiile în care, după cum bine știm, consumul de carne de oaie în România este doar sezonier, mai precis, în preajma Sfintelor Sărbători de Paști. Cam tot în a doua parte a anului trecut, MADR-ul și ANSVSA-ul anunțau  semnarea de alte acorduri pentru dinamizarea exporturilor de produse agro-alimentare spre întreaga zonă arabă, inclusiv în Iran.   Ca urmare a eforturilor oficialilor români, în special a specialiștilor conduși de domnii Geronimo Răducu Brănescu și Petre Daea, cel puțin oierii au avut un început de an 2019 cât se poate de fast. Acum, însă...   Acum, lucrurile s-au complicat foarte mult, ca urmare a declarației doamnei Prim-Ministru Viorica Dăncilă, aceea care, aflată într-o vizită privată în Statele Unite, la invitația unui grup evreiesc de lobby, a reluat tema mutării ambasadei României, de la Tel Aviv, la Ierusalim.   Ca urmare, Regele Hașemit al Iordaniei, Abdulah al II-lea, nu doar că și-a anulat vizita în România, care trebuia să înceapă în data de 25 martie, dar a anunțat printr-un comunicat oficial și anularea unui forum economic româno-iordanian, precum și blocarea tuturor acordurilor și memorandumurilor dintre cele două părți.   Asta înseamnă că oierii români își pot lua adio de la exporturi. Și, cum știm că Iordania este o țară extrem de importantă în peisajul Orientului Mijlociu, este foarte posibil ca și alte state de acolo să urmeze exemplul Regatului Hașemit, privând agro-industria românească de o foarte importantă piață terță de desfacere.   Cunoaștem cu toții relația extraordinar de sensibilă dintre Israel și Lumea arabă, la fel cum cunoaștem foarte bine și poziția extrem de delicată a României, în acest peisaj diplomatic, dar și situația politică internă, și tocmai de aceea nu facem nicio referire la oportunitatea reluării acesti teme, tocmai acum, de către doamna Prim-Ministru.   Remarcăm însă că, dacă doamna Viorica Dăncilă afirma, răpunzând criticilor președintelui Klaus Johannis, că ”ar trebui să ne gândim la interesele României, când analizăm o astfel de inițiativă”, vedem cum interesele oierilor români și ale României au fost direct subminate în acest caz, fapt care ne duce cu gândul la zicala potrivit căreia ”gura bate fundul”, mai precis, fundul oii românești dar și a ciobanului mioritic. Din păcate, va trece mult timp, până vom repara lucrurile, cel puțin în cazul Iordaniei.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2