Technologieseye

458

Caroli Foods Group și-a înființat o divizie de distribuție
MeatMilk

Author

MeatMilk.ro

Share on

facebooktwitter
article

Caroli Foods Group, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de carne procesată, se extinde cu o divizie de distribuţie FoodLine Logistics, care va deservi atât nevoile interne ale companiei, cât şi partenerii acesteia.   Decizia companiei vine în contextul în care tot mai mulţi producători renunţă la colaborările cu jucătorii specializaţi şi îşi fac divizii proprii. Un exemplu este producătorul de lactate Hochland, care a preluat distribuţia produselor sale de la Whiteland Import Export, cu care a colaborat timp de două decenii. Divizia FoodLine Logistics a funcţionat timp de cinci luni ca program-pilot înainte să fie lansată „oficial“, de către Caroli Foods Group   „Din luna iulie, de când s-a înfiinţat FoodLine Logistics, am modificat fluxurile şi procesele astfel încât în prezent distribuim în toată ţara produse cu un termen de valabilitate scurt, fiind conştienţi că logistica în temperatură controlată este o sursă valoroasă pentru un business FMCG. Pentru noi, logistica este un instrument vital de business, iar FoodLine Logistics devine un avantaj competitiv. În acest moment, ne concentrăm pe consolidarea echipei, a proceselor şi a activi­tăţilor cu clienţii interni şi externi“, a declarat Leonard Otelea, manager de logistică al FoodLine. (Foto: Revista Piața)

Did you learn something new from this article?

Previous article
Next article

Read also:

Are you ready to grow your business?

Subscribe to our newsletter to stay up to date with the latest news.