Carreforul România va fi reprezentată la eveniment de domnul Florin Căpățână-Corporate Affairs and CSR Director Board Member, acela care îndeplinește și funcția de Vicepreședinte al AMRCR. Domnia sa va fi speaker în dezbaterea cu titlul ”Hipermarketul, concurent sau partener?” din ziua de 3 iunie, precum și la Masa rotundă cu titlul ”Avem TVA de 9 %. Ce facem cu el?”. Subliniem faptul că, la Meat & Milk 2015, reprezentanții marilor rețele de magazine vor avea oportunitatea de a lua legătura direct cu furnizorii de carne și produse din carne sau lactate, care vor fi prezenți la eveniment, mai ales că în cadrul Secțiunii EXPO vor fi organizate standuri la care companiile din domeniu vor derula acțiuni de sampling și vor oferi spre degustare cele mai noi produse, toate acestea având ca rezultat dinamizarea afacerilor și a relațiilor dintre procesatori și retailiști. Carrefour Romania a anunțat recent că, în pregătirea zilei de 1 iunie, când TVA la produsele alimentare va fi redus la 9 %, a înghețat toate prețurile. În acest sens, oficialii companiei s-au arătat încrezători că, după acest moment, consumul de alimente va cunoaște o creștere substanțială.