Ca reacție, Comisia Europeană a transmis că intenţionează să formuleze public, până la finele anului 2015, un punct de vedere referitor la relaţia dintre producători şi marile reţele de magazine, a declarat, joi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin. "Săptămâna aceasta a avut loc, la Bratislava, o reuniune a Miniştrilor Agriculturii Membri ai Grupului de la Vişegrad, unde s-a discutat şi această problemă şi unde s-a cerut un răspuns din partea Comisiei Europene la întrebarea ”cum funcţionează relaţia dintre producători şi hipermarket, în fiecare stat membru?". În acest context, s-a simţit nevoia elaborării unei scrisori comune în care fiecare stat a expus situaţia existentă. Până la sfârşitul anului 2015, Comisia intenţionează să formuleze public un punct de vedere vizavi de această relaţie dintre furnizori și hipermarket şi eventuala necesitate a elaborării unor acte legislative europene. Aceste aspecte vor fi dezbătute însă şi la nivel european (...). Eu consider că trebuie să existe o legislaie europeană comună care să reglementeze foarte clar acest lucru şi cred că toate statele trebuie să se implice", a declarat Constantin.