Technologies

250

Cașcavalul Ariana a fost certificat ca Produs Montan

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Născută și crescută în localitatea Tălmaciu din județul Sibiu, Ariana Mitrea, administratorul ART  CHEESE SRL, provine dintr-o familie care de zeci de ani crește animale și produce brânză, se arată într-un comunicat al Agenției Zonelor Montane din subordinea MADR.

Deși telemeaua din lapte de vacă sau oaie pe care o produce se vinde foarte bine, Ariana a simțit că poate mai mult și s-a înscris la facultatea de industrie alimentară din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, unde a studiat rețete din toate colțurile lumii și a început să experimenteze amestecuri, rețete și „jocuri” cu ingredientele și condimentele.

„Produsul cucerește ochiul, iar gustul – papilele gustative”, asta este deviza cu care Ariana își cucerește clienții și îi asigură că vor gusta ceva 100% natural!

„Îmi place să mă joc cu condimentele, iar cărțile mi-au fost sursa de inspirație pentru „tortulețele” de brânză, cum le-au botezat clienții. Sunt perfecționistă și nu le pot lăsa din mână până nu ies așa cum vreau eu”, spune Ariana Mitrea.

Pe lângă atenția, răbdarea și știința pe care le investește în produsele sale, Ariana ne asigură că brânza sa are stil și calitate datorită laptelui produs de văcuțele sale din rasa Montbeliard, aduse chiar din Franța, dar și datorită calității pășunilor din zona montană și a libertății de care se bucură animalele.

După patru ani de inovație și muncă asiduă, Ariana a aflat și gustul succesului. În anul 2019 a colaborat cu o serie de restaurante și a participat, având un real succes, la evenimentele din cadrul Programului – Sibiu Regiune Gastronomică Europeană.

În prezent își valorifică produsele în cadrul Pieței Volante Transilvania din Sibiu, în magazinul cooperativei producătorilor locali din județul Sibiu – Sibiu Hub Food și în curând și în alte magazine specializate din Sibiu, dar și din țară.

Deși în prezent a obținut decizia de acordare a dreptului de utilizare a mențiunii de calitate facultative „produs montan” nr. 449/12.11.2020 pentru un singur produs, cașcaval din lapte de vacă, Ariana pregătește documentele pentru a-și atesta și celelelate produse – telemea cu goji, ierburi, piper roșu și oregano, precum și celelalte douăsprezece sortimente de cașcaval cu mirodenii.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2