Repers

228

Cecilia Malmström, Comisarul pentru Comerț: În problema TTIP, UE nu va face concesii Americii

autor

MeetMilk.ro

distribuie

În viitoarele negocieri dintre Uniunea Europeană și Statele Unite, pe marginea Tratatului de Liber-SchimTTIP, Europa nu va face nicio concesie. Acest anunț a venit din partea doamnei Cecilia Malmström, Comisarul UE pentru Comerț, potrivit unei analize semnată de aceasta și parvenită la redacția revistei Fabrica de Lapte din surse autorizate. Iată textul integral al analizei doamnei Cecilia Malmström:

”Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții (TTIP) dintre Uniunea Europeană și Statele Unite a dat naștere celor mai intens dezbătute negocieri comerciale din istoria recentă. Mulți cetățeni ai Europei și-au exprimat speranța că legăturile mai strânse cu cel mai mare partener comercial al nostru ne vor aduce beneficii. Mulți sunt însă îngrijorați de potențialul impact al acordului asupra unor chestiuni precum reglementarea în materie de siguranță alimentară și de mediu sau furnizarea de servicii publice precum sănătatea sau educația.Comisia Europeană, care conduce negocierile comerciale internaționale în numele celor 28 de state membre ale UE, se implică îndeaproape în această dezbatere, atât online, cât și față în față, luând notă de sugestii, dar și de critici. De exemplu, am adus negocierile în fața opiniei publice, publicând propunerile UE în mediul online. Totodată, am conturat o abordare profund reformată a unei chestiuni sensibile, și anume cel mai bun mod de protejare a investițiilor.TTIP reprezintă numai o parte a politicii comerciale a Uniunii Europene, domeniu în care, în prezent, se lucrează la peste 20 de acorduri cu 60 de țări. Însă dezbaterile pe marginea TTIP ne pot oferi învățăminte aplicabile în abordarea noastră globală.Odată cu lansarea unei noi strategii globale a Uniunii Europene în domeniul comerțului și al investițiilor, punem în practică aceste învățăminte, concepând o politică comercială mai responsabilă, pe baza principiilor eficacității și consecvenței cu valorile europene.Prin eficacitate se înțelege o politică comercială care să promoveze creșterea economică și crearea de locuri de muncă în beneficiul cât mai multor cetățeni europeni. Una dintre întrebările care au apărut în contextul dezbaterilor pe tema TTIP a fost „Cui i se adresează de fapt politica comercială a UE?”. Trebuie să transmitem mesajul clar că această politică se adresează tuturor - consumatorilor, lucrătorilor și firmelor mai mici, dar și companiilor de talie mondială. Comerțul este o sursă de locuri de muncă. În prezent, peste 30 de milioane de locuri de muncă din UE, și anume unul din șapte, depind de exporturile noastre. În România, este vorba despre 1,2 milioane de locuri de muncă. În același timp, politica comercială deschisă a Europei reduce prețurile și lărgește posibilitățile de alegere ale consumatorilor. IMM-urile, pe de altă parte, generează o treime din exporturile Europei.Trebuie să facem însă mai mult pentru a ne asigura că politica comercială aduce efectiv beneficii unui număr cât mai mare de persoane. Trebuie să urmărim implementarea acordurilor comerciale încheiate pentru a ne asigura că întreprinderile sunt conștiente de faptul că au fost înlăturate obstacolele și, totodată, că beneficiile astfel obținute ajung la consumatori. Trebuie să ne asigurăm că mai ales întreprinderile mici și mijlocii dispun de toate informațiile de care au nevoie pentru a profita de noile oportunități oferite de acordurile comerciale. Trebuie să ne asigurăm de asemenea că, în puținele cazuri în care lucrătorii europeni sunt dezavantajați în raport cu concurența internațională, ei dispun de resurse care să îi ajute să își păstreze locurile de muncă și să își găsească altele noi. Noua abordare va aloca mai multe resurse acestor trei necesități.Însă toate aceste deziderate rămân pur teoretice dacă nu avem acorduri comerciale de înaltă calitate care să creeze efectiv noi oportunități economice. Iar acest lucru presupune eliminarea barierelor comerciale existente în prezent. De exemplu, ar trebui să ne asigurăm că firmele din UE pot vinde servicii digitale în întreaga lume și că tehnicienii noștri pot călători în străinătate atunci când trebuie să instaleze sau să întrețină produse de înaltă tehnologie, precum turbinele eoliene.Acest lucru presupune și stabilirea de legături cu cele mai importante economii la nivel mondial. Noua strategie clarifică faptul că sunt prioritare încheierea negocierilor comerciale multilaterale din cadrul Rundei de la Doha, parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții, acordul de liber schimb cu Japonia și acordul de investiții cu China. Această strategie anunță și intenția noastră ca, atunci când condițiile vor fi favorabile, să demarăm negocieri cu țări precum Australia, Noua Zeelandă, Filipine și Indonezia. Dorim să actualizăm acordurile existente cu Mexic, cu Chile și cu partenerul nostru apropiat Turcia.Ceea ce ne arată în mod vădit dezbaterea pe tema TTIP este însă faptul că pentru europeni comerțul înseamnă, pe bună dreptate, mai mult decât eficiență economică. Iată de ce, potrivit acestei noi strategii comerciale, activitatea noastră se cristalizează și în jurul ideii că schimburile comerciale ar trebui să respecte în întregime valorile noastre europene.Politica comercială trebuie să sprijine alegerile făcute de societatea europeană. Noua strategie comercială își asumă angajamentul că niciun acord comercial nu va submina standardele UE în materie de reglementare. Nivelul de protecție oferit de un acord comercial nu poate fi modificat decât în sens crescător, inclusiv în ceea ce privește siguranța alimentară, mediul înconjurător sau protecția datelor. Strategia descrie de asemenea noua abordare a UE în materie de norme de protecție a investițiilor internaționale, abordare care garantează dreptul guvernelor de a legifera în interesul public. Noua strategie pune, totodată, un accent mai puternic pe transparența negocierilor comerciale. În următoarele săptămâni și luni, vom face publice textele de negociere ale UE din cadrul mult mai multor negocieri comerciale aflate în curs de desfășurare. Câteva dintre acestea vor fi publicate pe site-ul internet al Comisiei Europene.Comerțul ar trebui utilizat ca o pârghie politică de promovare a valorilor europene - și universale - la nivel mondial. Iată de ce propunem ca toate acordurile comerciale noi ale UE să includă prevederi ambițioase pentru combaterea corupției. În același timp, vom intensifica dialogul cu țările în curs de dezvoltare, unde preferințele comerciale ale UE pot juca un rol decisiv în lupta împotriva violării drepturilor omului.În plus, în contextul actual, în care lanțurile globale de aprovizionare sunt atât de strâns integrate, consumatorii doresc să primească asigurări că produsele pe care le cumpără au fost fabricate în condiții de muncă echitabile, fără a aduce daune mediului înconjurător.Ne folosim deja de acordurile comerciale pe care le încheiem pentru a-i încuraja pe partenerii noștri să semneze și să pună în aplicare convenții internaționale referitoare la dreptul muncii și la mediul înconjurător, care acoperă aspecte variate, de la discriminarea bazată pe criteriul de sex la locul de muncă până la speciile pe cale de dispariție. Acordurile comerciale ale UE sprijină și dezvoltarea economică a celor mai sărace țări din lume.În cadrul noii strategii, vom menține această abordare și vom merge chiar mai departe, de exemplu acordând prioritate activității noastre legate de abolirea exploatării prin muncă a copiilor. În special în ceea ce privește TTIP, intenționăm ca normele referitoare la comerț și dezvoltare durabilă să depășească tot ceea ce s-a adoptat vreodată în aceste domenii în SUA și în UE, prin includerea unor dispoziții ambițioase privind drepturile lucrătorilor și protecția mediului.Europenii știu că relațiile noastre comerciale pot contribui la îmbunătățirea standardelor de viață. Dezbaterea pe tema TTIP a arătat că ei își doresc, deopotrivă, să se asigure că aceste avantaje nu se obțin prin sacrificarea identității și a valorilor noastre. Această nouă strategie îmbină ambele obiective, indicând o cale de urmat eficientă și responsabilă, care promovează prosperitatea fără a renunța la principii.”

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2