Prima jumătate a anului 2019 s-a dovedit a fi total bulversantă pentru oamenii de afaceri din zona cărnii și a laptelui din România, dar și din cea a marelui retail, și nu din vina lor. Început, oricum, haotic, mai ales pentru fermierii producători de carne de porc și pentru procesatorii de carne, dar și pentru piața lactatelor, 2019 se dovedește a fi un an dificil, în ciuda unor succese singulare.Piața cărnii de porc e în degringoladă   Pentru fermierii producători de carne de porc din România, nenorocirea a venit încă din anul 2018, odată cu declanșarea epidemiei de pestă porcină africană. După cum știm cu toții, autoritățile au reacționat greu și confuz, reușindu-se de abia la începutul acestei primăveri să se stopeze, oarecum, evoluția acestei boli. În tot acest timp, s-au înșirat foarte multe nereguli. Pe de o parte, cauză principală a extinderii bolii, populația din mediul rural a fost total iresponsabilă, ba chiar, a acționat împotriva oricărei logici, într-un mod care ar putea fi caracterizat cu ușurință drept infracțional.   Iar aici, nu ne referim la țăranul care are în cocină trei-patru porci, pentru prorpiul consum, ci la infractorii nedovediți sau făcuți scăpați care au avut adevărate ferme clandestine pe unele fonduri de vânătoare, la marginea orașelor, acolo unde mai sunt încă așezate stâne de oi sau chiar în crescătorii de zeci de animale. Este celebru, deja, cazul timișoreanului care a fost găsit transportând 52 de porci spre județul Mededinți, desigur, fără niciun act justificativ, și care, întrebat fiind de unde îi are, a răspuns senin: ”De la mine din curte, sunt pentru autoconsum!”   Așa se întâmplă că a trebuit să vină această nenorocire peste România, pentru ca autoritățile să treacă la numărarea porcilor din țară. Iar, dacă în fermele industrializate au fost identificate cca. patru milioane de animale și dacă se știa că ar mai fi cam un milion în orgăzile țăranilor, pentru auto-consum, la finalul contabilizării s-a descoperit că în gospodăriile individuale erau nici mai mult nici mai puțin decât aprape 3,8 milioane de porci!   Legat de acest lucru, domnul Sorin Minea-Președinte al federației Romalimenta, nu avea decât o remarcă: ”Asta înseamnă că la populație este un număr aproape egal cu cel din fermele autorizate, iar asta mai înseamnă că, dacă un milion de porci sunt pentru auto-consum, restul merg pe piața neagră!” Din păcate, îi împărtășim opinia la care vom reveni. Iar, ca informație suplimentară, să amintim că, în prezent, țara noastră are interdicție de a mai exporta carne de porc. Iar, la degringolada care se manifestă acum, să adăugăm și creșterea prețului la carcase, ca urmare a cererii uriașe pe piața chineză.   Noroc cu găinile și bovinele de carne!   Nici pe piața producției de carne de pasăre lucrurile nu stau chiar atât de roz. Dacă, în anii trecuți ne puteam lăuda cu o avicultură care funcționa coerent, grație și OIPA înființată și funcțională, acum lucrurile nu stau la fel de bine. Pe de o parte, importurile de carne de pasăre sunt din ce în ce mai mari. Pe de altă parte, într-adevăr, potrivit Eurostat, în 2018, producția României de carne de pasăre a crescut cu 11 %, dar în prima jumătate a acestui an au început să apară unele temeri, mai ales din cauza ofensivei Ucrainei pe piața europeană și mai ales în condițiile în care Uniunea Europeană este pregătită să tripleze contingentul de export al acestei țări, către piața comună, fapt care ar pune o presiune și mai accentuată pe producătorii români.   Iar dacă, în privința cărnii de miel sau oaie lucrurile stau ca întotdeauna, consumul fiind doar ocazional și marcat în principal de Sărbătoarea Pascală, piața cărnii de vită pare a crește ușor dar constant, lucru care nu are decât să bucure. Chiar dacă în privința consumului intern, acesta a scăzut cu 1,5 % în prima jumătate a acestui an, în schimb au crescut exporturile, cu 3 %, fapt care a determinat consolidarea sectorului de creștere a bovinelor pentru carne.   Mai bine, ”la negru”!   Toate acestea au avut urmări în zona procesării. Creșterea prețului la carnea de porc a determinat creșterea prețului la produsele finite, fapt care s-a reflectat în consum, care, la rându-i, s-a diminuat. Și, deși, în mod electoral, se afirmă că românii o duc din ce în ce mai bine, un studiu efectuat de PMP Consulting releva faptul că, la nivelul Uniunii Europene, România se află pe ultimul loc în privința cheltuielilor cu produsele alimentare, cu suma de 940 de euro pe cap de locuitor într-un an, primul loc fiind ocupat de Slovacia, cu peste 1.700 de euro pe cap de locuitor. Iar, dacă din acești 940 de euro scădem celelalte alimente, vom vedea că un român apucă să mănânce mai rar carne sau produse din carne!   Nenorocirea, însă, vine din cauza creșterii masive a pieței negre și a evaziunii. Dacă, ulterior coborârii TVA-ului la 9 % la produsele alimentare, aceste două nenorociri au fost în recul, acum asistăm la o exacerbare, unele voci afirmând că piața neagră a ajuns la un nivel record, de 60 %, iar cei mai realiști susținând că este ”de abia” la 50 %. Merită, în acest sens, să ne amintim că în această primăvară, ministrul Petre Daea a încercat să scoată la lumină o parte din porcii crescuți fără niciun control fiscal ori sanitar-veterinar, ordonând ca toți țăranii care aumai mult de patru porci să se înregistreze ca persoane fizice autorizate, dar, din păcate, imediat i s-a dat peste mână, hotrârea fiind imediat retrasă!   La toate acestea, se adaugă un mediu de afaceri total debusolat, taxe uriașe pe forța de muncă, prețuri foarte mari la utilități și amenințarea unei ordonanțe care să pedepsească greșeli banale de etichetare cu 4 % din cifra de afaceri a unei companii, fapt care ar duce la falimentarea nu doar a firmei în cauză, ci a unei întregi industrii.   Norocoșii momentului: Lăptarii   Din fericire, lucrurile stau ceva mai bine în sectorul laptelui. Într-adevăr, fermierii producători de lapte traversează o perioadă fastă; poate nu chiar fericită, dar în niciun caz într-atât de grea ca în alți ani. Producția de lapte se află la cote superioare anilor trecuți, iar prețul laptelui-materie primă este mulțumitor, putându-se asigura funcționarea eficientă a unei ferme, în cazul unui management corespunzător. Acest lucru este argumentat și de importurile în scădere de lapte, importuri care, oricum, erau spot, dar care și așa s-au diminuat cu cca. 24 %, potrivit ultimelor statistici oferinte de INS.   Cât privește consumul de lactate a crescut și el. Iată, în februarie 2019, comparativ cu februarie 2018, cantitatea de lapte colectată de unităţile procesatoare a crescut cu 5.501 de tone (+7,2%), fapt care a însemnat că s-au produs mai multe finite. Dintre principalele produse lactate, producţia a crescut la lapte de consum cu 3.842 tone (+15,7%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare), cu 1138 tone (+6,5%), brânzeturi cu 326 tone (+4,9%), unt cu 34 tone (+4,2%) și smântână de consum cu 190 tone (+3,6%). Iar cantitatea de lapte brut importat a scăzut în luna februarie 2019 cu 3236 tone (-24,5%), faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, lucru care nu face decât să bucure, în special pe cei care își au afaceri în acest domeniu.   Inamicul de serviciu: Marele retail   La toate cele de mai sus, se adaugă ofensiva împotriva marelui retail, o acțiune de sorginte 100 % politică, electorală, și care nu face altceva decât să ne îndepărteze de lumea normală, de lumea civilizată, de lumea eficientă a Uniunii Europene. Din câte știți cu toții, de la nivel politic s-a decis controlul unor importuri de legume și fructe, chipurile, pentru a se vedea dacă se respectă standardele de calitate. În urma controlului nu s-a găsit nicio neregulă, însă acțiunea a creat pagube imense, atât furnizorilor, cât și transportatorilor și, mai ales, hipermarket-urilor și consumatorilor.   Mai grav, însă, a fost faptul că au fost controlate numai transporturile venite din comerțul intra-comunitar, nu importurile din țările terțe, nu cele sosite pe filierele evazioniste, fapt care constituie un argument decisiv în favoarea afirmației că unii nu doresc altceva decât să îndepărteze România de lumea civilizată, aruncând-o în haosul unui spațiu estic-ortodox, ambiguu-oriental. Ba, mai mult, în săptămânile trecute, în plină campanie electorală, vorbitori apropiați cercului pro-guvernamental au făcut numeroase referiri la calitatea duală, bătând monedă încă o dată pe alimentele venite în România, dinspre occident.   Desigur, campania de anatemizare a hipermarket-urilor nu amintește despre faptul că problema a fost deja tranșată la nivelul Uniunii Europene, ba chiar, nu amintește absolut deloc despre faptul că legislația europeană permite ”adaptarea la specificul național” a unui produs. Dar, în conștiința publicului, a consumatorilor, trebuie indusă ideea că tot ce vine din și de la Uniunea Europeană și tot ce vine din occident, e nociv!   Mai grav este că, dacă punem alături de această campanie intenția autorităților de a amenda procesatorii cu valori de până la 4 % din cifra de afaceri, pentru ”nereguli de etichetare”, ca mic exemplu, bașca invocata calitate ”duală”, și dacă mai punem la loc și intenția de emitere a unei ordonanțe care să prmită amendarea comercianților cu sume care să reprezinte între 2 și 4 % din cifra de afaceri a acestora, vom realiza că totul este construit pentru a distruge o întreagă economie, nu pentru a o eficientiza, totul e gândit pentru a distruge sistemul privat din România, neluîndu-se în seamă că asta va duce la dezastru, dar urmărindu-se în schimb elaborarea unor strategii care să conducă în final la (re)centralizarea economiei, a industriei alimentare în ansablul ei. Un singur lucru bun   Din păcate, în toată această perioadă, asociațiile profesionale din domeniu au acționat timid. Luările de poziție au fost sporadice ba, mai mult, au fost marcate de o teamă care ne amintește de atmosfera și auto-cenzura de dinainte de 1990. Ca mediu de afaceri, ca mediu social și politic, lucrurile sunt extrem de grave. Dar și așa, foarte puțini realizează dezastrul spre care ne îndreptăm, neexistând coeziune în intențiile de a bloca aceste inițiative toxice pentru întreaga Românie și neexistând nici măcar o minimă colaborare pentru a da coerență unor astfel de acțiuni care să repună lucrurile pe drumul lor normal.   România arată ca un animal aflat pe moarte, din care prădătorii feroce smulg hălci cu speranța de a trece puntea, fără a realiza însă că ele sunt deja infestate cu un virus pe care îl credeam eradicat în ziua de 21 decembrie 1989. Până la urmă, recitind cele de mai sus vă veți întreba ce rost mai are titlul acestui articol, despre ce jumătăți de pahare vorbim, mai avem jumătăți pline și jumătăți goale? Rămâne speranța care le umple. Ea e singurul lucru bun care a mai rămas!