Repers

225

Constantin: 9 miliarde de euro, la dispoziția fermierilor români

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Prezent la o conferință pe teme de agricultură organizată de Mediafax, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a informat pe cei prezenți că, începând din luna iunie, fermierii români vor avea la dispoziție 9 miliarde de euro pe care le pot încasa prin programele de finanțare puse la dispoziția acestora. Daniel Constantin a precizat:

  „Comisarul european şi-a dat acordul ca noi să deschidem două măsuri de finanţare din noul PNDR. La sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, toţi beneficiarii pot depune cereri pentru noile măsuri. Finanţările cele mai importante vin din fonduri UE, respectiv 2,5 miliarde de euro în 2012, 2,9 miliarde de euro în 2013 şi 3,3 miliarde de euro în 2014“, a spus Constantin la evenimentul organizat de Mediafax în parteneriat cu CEC Bank, Azomureş, Brise Group, Fondul de Garantare a Creditului Rural şi Alianţa Industriei Seminţelor din România (AISR).   Referindu-se la alte probleme, Daniel Constantin a adăugat: ” Fermierul nu mai trebuie să vină la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură de mai multe ori, pentru că totul este înglobat într-o singură cerere. Trebuie să colectăm (lapte – n.red.) mai bine, mai ales în zone de munte. Se pune problema preţului, şi cea mai aşteptată măsură pe care trebuie să o luăm, scăderea TVA la mai multe produse, dar şi la lapte. Cu TVA scăzut vrem să relansăm consumul şi poate va fi şi un preţ mai bun la poarta fermei.   Anul 2014 fost unul foarte bun pentru agricultură şi al doilea an consecutiv cu balanţă agricolă pozitivă. În 2013, excedentul a ajuns la peste 300 de milioane de euro, iar în 2014 la peste 500 de milioane de euro. Finanţările cele mai importante vin din fonduri UE, respectiv 2,5 miliarde de euro în 2012, 2,9 miliarde de euro în 2013 şi 3,3 miliarde de euro în 2014.”

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2