Repers

228

Despre ipocrizie și calitatea alimentelor din Uniunea Europeană

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Conform paginii oficiale a Uniunii Europene, la Comisia Europeană a fost depusă o Interpelare Majoră pe tema diferențelor de lacitate dintre alimentele comercializate în țările din Vest și cele din Centrul și Estul Uniunii. Interpelarea a fost depusă de un grup de euro-parlamentari din țări ale Europei Centrale și de Est. Din partea României, documentul a fost semnat de europarlamentarii Monica Macovei, Traian Ungureanu, Dan-Claudian Frunzulescu și Marian-Jean Marinescu. Iată textul oficial:”La cea de-a 3524-a reuniune a Consiliului Agricultură și Pescuit, desfășurată la Bruxelles la 6 martie 2017, în cadrul căreia a fost discutată problema dublei calități a produselor alimentare, Comisiei i s-a solicitat „să aibă în vedere acțiuni adecvate, inclusiv elaborarea unor acte legislative la nivelul UE”.Studiile au confirmat existența unor diferențe în ceea ce privește compoziția și calitatea produselor de aceeași marcă și cu ambalaj identic care sunt vândute pe piețele din centrul/estul UE și pe cele din vestul UE, precum și faptul că multe dintre produsele vândute în țările din centrul/estul UE conțin adeseori ingrediente de calitate mai scăzută decât produsele de marcă vândute pe piețele din vestul UE. Unele studii indică faptul că până la jumătate dintre produse conțin diferențe care au efecte importante asupra calității lor, printre care se numără o proporție mai scăzută de carne, o proporție mai mare de grăsimi, mai mulți îndulcitori și conservanți artificiali și o greutate mai mică.Acest lucru a fost constatat pentru o gamă largă de produse (de la produse alimentare și articole de toaletă până la detergenți și dezinfectanți), care sunt de calitate inferioară și, uneori, mai scumpe decât produsele identice vândute pe segmentul vestic al pieței UE.Este adevărat că întreprinderile își diferențiază produsele în funcție de piețe. Este însă inacceptabil să existe diferențe la nivelul calității ingredientului de bază, iar consumatorii să fie induși în eroare.Având în vedere piața internă unică a UE, ce măsuri va lua Comisia pentru a pune capăt acestor practici de fragmentare a pieței unice? Intenționează Comisia să revizuiască legislația UE pentru a proteja consumatorii prin eliminarea standardelor duble de calitate a produselor vândute în centrul/estul și, respectiv, în vestul Europei?”   De acum, se așteaptă răspunsul Comisiei. Ce trebuie însă să remarcăm, este faptul că majoritatea celor care au semnat documentul sunt europarlamentari din Polonia, Cehia, Ungaria și Slovacia, adică țări din care sunt importate în România alimente de foarte proastă calitate.   Cu alte cuvinte, ipocrizia acestora este maximă, ca și cum ar spune: ”Nu mai trimiteți, voi, producători din Vest, mâncare de proastă calitate, ca să putem exporta noi”. De aceea, surprinde prezența semnăturilor unor europarlamentari români, pe acest document.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2