Repers

232

Dialog româno-bulgar pe tema PPA

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea, alături de ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș și președintele ANSVSA, Geronimo Brănescu, s-au întâlnit în data de 10 septembrie 2018, la sediul MADR, cu o delegație condusă de Rumen Porozdanov, ministrul agriculturii, alimentației și pădurilor din Republica Bulgară.   Din cadrul delegației bulgare au mai făcut parte Yanko Ivanov, ministru adjunct, directorul executiv al Agenției bulgare de Siguranță Alimentară, Damyan Iliev, directorul executiv al Agenției Pădurilor din Bulgaria, respectiv Grigor Gogov, precum și experți din cadrul structurilor de resort. Din partea României au fost prezenți secretarul de stat Daniel Botănoiu, subsecretarul de stat Maricel Floricel Dima, precum și directori și experți din cadrul direcțiilor de specialitate ale MADR.   În cadrul întâlnirii a fost discutată o problemă de actualitate cu care cele două țări se confruntă: pesta porcină africană. Omologul bulgar a arătat un deosebit interes pentru modul în care autoritățile române au gestionat această situație. Astfel, ministrul Petre Daea a făcut un scurt istoric al tuturor măsurilor luate pentru combaterea și stoparea răspândirii virusului pestei porcine africane.   Reprezentanții ANSVSA au subliniat că planul de contingență, care este unitar aplicat la nivelul UE, a fost și este instrumentul de lucru pentru combaterea PPA. În România, intervenția a fost pusă în aplicare din data de 31 iulie 2017, când a fost depistat primul focar de PPA, acționând atât în ceea ce privește profilaxia, cât și pentru eradicare. S-a acționat cu metodele specifice, după principiile sanitare-veterinare cunoscute, respectând procedurile validate de-a lungul vremii.   Literatura de specialitate, din nefericire, nu pune la dispoziție elemente de cunoaștere,  transferul reciproc de informații în domeniu devenind astfel necesar, așa încât cele două părți au schimbat opinii atât de necesare pentru prevenirea și combaterea acestei boli.   Ministrul român al agriculturii, precum și președintele ANSVSA, au subliniat importanța cercetării având în vedere schimbările climatice și necesitatea alocării unor fonduri suplimentare domeniului.   În acest context România a lansat ideea înființării unui centru de cercetare a pestei porcine africane și i-a invitat pe oaspeții bulgari să se alăture acestui demers. În cadrul discuțiilor, Petre Daea a declarat: ”Politica Agricolă Comună trebuie să dea răspuns prin structura bugetară celor două teme de perspectivă: modificările climatice și prevenirea/combaterea bolilor și dăunătorilor, concretizat în abordări pragmatice cu file de buget distincte în cadrul financiar multianual 2021-2027.”   Un alt subiect pe agenda întâlnirii a fost legat de bolile cu care Bulgaria se confruntă în momentul de față: pesta micilor rumegătoare și dermatoza nodulară la bovine. Autoritățile române au dorit să afle modul în care partea bulgară a controlat această situație precum și rezultatele cercetărilor în acest domeniu.   Ministrul Petre Daea l-a asigurat pe omologul său de întreg sprijinul în ceea ce privește gestionarea pestei porcine africane. La rândul său, ministrul bulgar a afirmat că „experiența României în combaterea pestei porcine africane va fi foarte utilă pentru noi”.   Cele două părți au convenit în a lucra împreună și cu alte state, întrucât combaterea și eradicarea bolii reprezintă o problemă a tuturor țărilor, iar internaționalizarea abordării este acum o realitate.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2