Technologies

255

Diana Ilie Crăciunescu: ”În 2020 ne-am bifat toate obiectivele și ne-am depășit toate limitele”

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Încă o dată, una dintre cele mai performante companii românești care activează în domeniul procesării cărnii, DIANA, din Râmnicu Vâlcea, a făcut dovada înaltului profesionalism. Nu că acest lucru mai trebuia constatat încă o dată, dar, în aceste vremuri extrem de dificile, ceea au realizat cei de la DIANA merită laudele tuturor, cu atât mai mult cu cât, prin produsele sale, sunt stabilite noi etaloane de calitate. Pentru a afla mai multe despre activitatea acestei firme de prim rang din România, am stat de vorbă cu doamna Diana Ilie Crăciunescu-Manager General, aceea care ne-a acordat următorul interviu.

”Am terminat proiectul de extindere și retehnologizare”

Meat.Milk: Stimată doamnă Diana Ilie Crăciunescu, cum au evoluat afacerile companiei Diana la începutul acestui an?

Diana Ilie Crăciunescu: La fel ca în fiecare an, specific industriei noastre, luna ianuarie este resimțită ca o perioadă de liniște, după un decembrie furtunos. Însă, suntem optimiști și începem anul cu forțe proaspete, obiective foarte îndrăznețe și entuziasmul finalizării proiectului de extindere și retehnologizare.

MM: Da, în ciuda dificultăților, ați reușit finalizarea investiției în mărirea capacității de producție. Ce va determina acest lucru?

DIC: Așa e, a fost un an interesant și plin de provocări, dar finalul lui a însemnat bucuria finalizării proiectului. Am achiziționat echipamente pentru felierea calibrată a cărnii, pentru marinare și ambalare automatizată și, încă de acum doi  ani, și module inovatoare pentru ambalare, utilaje și linii automate.

În ultimii ani, trendul ascendent și constant ne-a ghidat spre demararea procesului amplu de retehnologizare, extindere și modernizare al zonelor de producție. Credem că perioada următoare va fi una de consolidare, de întoarcere la rădăcinile și valorile care ne definesc: dragostea și pasiunea pentru carne!

”Ne-am adaptat producția la noile realități din piață”

MM: Cum s-a adaptat activitatea de procesare, în condițiile schimbării comportamentului de consum al oamenilor?

DIC: Închiderea canalului horeca și restrângerea libertății de mișcare a consumatorului sau modificarea modului de a petrece timpul liber, au condus la schimbări drastice ale comportamentului de consum. Procesul de cumpărare nu mai este liniar sau predictibil. Obiceiurile de consum se modifică. În plus, ca  urmare a insecurității și a schimbărilor majore, de această dată, la nivel global, nesiguranța și stresul afectează apetitul consumatorilor.

MM: Cum ați adaptat întreaga activitate la noile realități din piață?

DIC: Piața internă face eforturi să se calibreze pe noile tendințe de consum: produse ambalate, gramaje mici, de 300-500 gr., monoporții,  produse calibrate, mai putine E-uri, produse sănătoase, cât mai aproape de cele tradiționale. Istoricul nu mai este atât de relevant, pandemia Covid a atenuat dorința consumatorului de a cheltui mult și, totodată, a comprimat perioadele de vârf de vânzare.  De asemenea, impactul socializării reduse, e evenimentelor restricționate, au avut toate ca rezultat un trend descendent al  tuturor produselor din FMCG.

”Diana oferă consumatorilor cele mai bune produse”

MM: Care sunt preferințele consumatorilor, atunci când intră într-un magazin Diana?

DIC: Clientii DIANA doresc să primească produse de cea mai bună calitate. De fapt, acesta este un ”to do point”, atât al clienților care ne trec pragul, cât și al nostru, aceia care trebuie să le satisfacem toate cerințele.

Dar focusul pare a fi eficientizarea achiziției și minimizarea riscului. Toată lumea dorește să facă ori să aibe mai mult cu mai puțin, cum se spune, „more for less”, oferta cea mai bună, cel mai bun preț din piață; fără stocuri mari, livrări cât mai dese, termene de valabilitate și de plata cat mai lungi. Consumatorul s-a obișnuit ca produsele să fie permanent disponibile, iar momentul de achiziție tinde să fie făcut în ultimul moment, ceea ce pune presiune pe întregul lanț de aprovizionare.

MM: Care a fost evoluția activității pe secțiunea Gourmet?

DIC: Anul 2020 a însemnat consolidarea pozitiei DIANA Gourmet, încheind anul cu trei magazine. Astfel, am inaugurat un magazin DIANA Gourmet în Shopping City Râmnicu Vâlcea, primul dintr-un mall. Cel de-al doilea, deschis anul acesta,  fiind un concept unic, ”corner in-store” în cel mai mare Magazin Diana de până acum, cu o suprafață de 1000 mp.

”Pentru noi, 2020 a fost un an greu dar plin de succes”

MM: Cum ați descrie anul 2020 pentru zona de retail a businessului?

DIC: În anul 2020, ne-am bifat toate obiectivele. Am închis anul cu 62 de magazine. A fost un an intens și plin de provocări, dar am relocat, extins și remodelat șapte magazine și am deschis alte patru noi.

Am inaugurat încă un magazin Diana Gourmet într-un mall, am relocat două magazine importante ale noastre în spații de peste 500 mp. și am lansat primul concept de ”store in store”, Corner Store Diana Gourmet, implementat în ultimul magazin DIANA inaugurat și cel mai mare de până acum, de 1000 mp.

În ciuda instabilității care plutește în aer, a pandemiei și a schimbării comportamentului de cumpărare al oamenilor, pot spune că 2020 a fost un an în care ne-am depășit limitele, un an în care munca de echipă și know how-ul și-au spus încă o dată cuvântul.

MM: Care sunt principalele proiecte pentru viitor?

DIC: Progresul, în toate formele lui și pe ambele linii de business.

MM: Vă mulțumim și vă urmăm mult succes!

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2