193
"Sunt mai multe etape. Există un memorandum, pe care l-a iniţiat Ministerul Economiei. Nu avem astăzi, din păcate, noţiunea de ataşat agricol. Memorandumul respectiv prevede extinderea numărului de ataşaţi pe care îi are Ministerul Economiei cu şapte, care vor fi practic în slujba Ministerului Agriculturii, în slujba agriculturii româneşti. Etapa a doua, care deja a demarat, este o ordonanţă de urgenţă prin care introducem noţiunea de ataşat agricol. După ce vom această noţiune, modificăm structura Ministerului Agriculturii, creăm Agenţia Naţională pentru Promovarea Produselor Agroalimentare în care aducem aceşti şapte ataşaţi care sunt la Ministerul Economiei pe post de ataşaţi agricoli", a afirmat Constantin, citat de Agerpres. Potrivit acestuia, agenţia va deveni funcţională după adoptarea legii parteneriatului public-privat. "În momentul în care vom avea legea cu parteneriatul public-privat vom face această agenţie, astfel încât oamenii de acolo să fie plătiţi atât de stat, cât şi de cei companii şi care vor să-şi promoveze produsele pe pieţele terţe. Trebuie să-i motivăm pe cei care sunt ataşaţi agricoli şi e o idee care a plecat şi de la mediul de afaceri. E un proiect la care eu ţin foarte mult şi chiar dacă nu avem legea cu parteneriatul public-privat, ne-am propus să modificăm structura Ministerului Agriculturii până pe 15 noiembrie să avem această agenţie", a spus Constantin. În ceea ce priveşte selectarea ataşaţilor agricoli, ministrul Agriculturii spune că vor fi organizate concursuri. "Mi-aş dori să fie oameni care au deja experienţă în minister, dar care să-şi poată pune în valoare această experienţă în străinătate. Vor fi concursuri", a mai spus Constantin.