Cetoza este o afecțiune metabolică apărută atunci când aportul de substanțe nutritive este inadecvat, pentru a satisface cerințele de producție. Boala apare la câteva zile sau până în șase săptămâni de la fătare, iar, în cazul vacilor producătoare, cea mai mare incidență se întâlnește la aproximativ trei săptămâni după fătare.Faza sublinică Cele mai multe vaci producătoare trec printr-o fază subclinică de cetoză în perioada lactației timpurii, atunci când acestea nu mai sunt în măsură să consume suficientă energie, pentru a asigura producția de lapte. Vacile cu această tulburare sunt diagnosticate cu cetoză primară. În atare situație, temperatura animalelor nu crește, ea rămânând constantă. În situația în care cetoza primară este însoțită de o temperatură ridicată, înseamnă că este vorba de complicații suplimentare. Cetoza poate să apară din mai multe motive, începând de la problemele cauzate de placentă și până la orice boală care reduce apetitul vacii, întrucât apetitul este redus înaintea și în timpul oricărui tip de cetoză. Atunci când consumul de hrană este scăzut, animalele vor experimenta pierderea în greutate, inactivitatea rumenului și vor suferi de constipație. În aceste condiții, animalele au de obicei un aspect sfrijit și producția de lapte este foarte diminuată. Vacile sunt deprimate, apatice, se mișcă foarte puțin, pielea este aspră, privirea este ștearsă, iar respirația este urât mirositoare, caracteristică cetonei. Totuși, foarte rare sunt cazurile de decese provocate de cetoză. ValoriVacile care dezvoltă cetoza au de obicei o balanță energetică negativă și, prin urmare, ele înmagazinează în corp o cantitate mare de grăsimi și proteine, ceea ce duce la o scădere a zahărului în sânge sau a nivelului de glucoză. Când moleculele de grăsime ajung în ficat, acestea sunt transformate în cetone, ceea ce duce la un nivel crescut de cetonă în sânge. De obicei, nivelurile normale de cetonă din sânge sunt considerate a fi cele sub 10mg/dl. Deoarece nivelul cetonelor din sânge crește, vaca va dezvolta cetoza subclinică. A doua schimbare majoră în sânge, provocată de cetonele crescute, va determina o scădere a glucozei din sânge. Nivelurile normale de glucoză, la vacile de lapte, sunt de aproximativ 50 mg/dl, iar valorile sub 40 mg/dl pot fi considerate subnormale. Testele disponibile verifică tocmai nivelul de cetonă din lapte și din urină. Nivelul de cetonă din lapte este de aproximativ jumătate din nivelul sanguin, iar nivelul de cetonă din urină depășește nivelul din sânge, de aproximativ patru ori. Din această cauză, testul de urină pentru determinarea nivelului de cetonă este prea sensibil pentru o diagnosticare bună, întrucât vacile producătoare pot prezenta teste pozitive în perioada de lactație timpurie, dar de multe ori nu este necesară administrarea vreunui tratament. Astfel, testul de lapte este considerat mult mai precis, pentru a indica dacă există vreo problemă. Factori care predispun la cetoză Factorii care pot predispune adesea vacile la contractarea cetozei sunt determinați de o proteină inadecvată sau sulf, sau lipsa de fibre pentru metabolismul normal al rumenului. De asemenea, periculoase sunt și schimbările majore în rația furajeră, cum ar fi adăugarea de NPN și consumul excesiv de proteine, acestea putând contribui la declanșarea cetozei. Scopul principal al tratamentelor este acela de a crește glucoza din sânge și de a aproviziona țesuturile cu glucoză, reducând astfel mobilizarea țesutului adipos. Este indicat tratamentul de elecție, ceea ce presupune efectuarea unei perfuzii intravenoase cu glucoză, care reprezintă calea cea mai rapidă și directă de a furniza zahăr în organism. Cu toate acestea, recidivele sunt frecvente în cazul perfuziei cu glucoză, care este utilizat ca un tratament unic. Acest tratament însă, trebuie urmat de unul îndelungat, care să aibă puterea de a acționa eficient. O alternativă la acest tratament este utilizarea de glucocorticoizi, care determină organismul vacii să producă zahăr în sânge, cu ajutorul proteinelor din corp. Cu toate acestea, utilizarea prelungită a glucocorticoizilor nu este de dorit, deoarece reduce rezistența la boli. Hormonul ATCH poate fi de asemenea utilizat, întrucât stimulează glanda suprarenală pentru a produce glucocoticoizi. Însă, toate aceste tratamente trebuie utilizate numai sub îndrumarea unui medic veterinar. Propionatul de sodiu sau propilenglicolul sunt doi precursori ai zahărului. Ei sunt folosiți de vacă pentru a produce glucoza în ficat și poate fi alimentat cu o viteză între 0,5 și 1,0 % pe zi sau de la 3 până la 5 %, în mixul de cereale. De asemenea, vacile pot fi hrănite cu furaje însilozate sau într-o rație mixtă totală. Sursa externă de glucozăPropilenglicolul poate fi folosit ca o sursă externă de glucoză. Acesta este folost adesea după tratamentele cu glucoză sau cu hormoni. Producătorii pot evita focarele de cetoză prin prevenirea obezității vacilor, în timpul alăptărilor târzii. Modificările în rația alimentară a animalelor este bine să fie făcute treptat și să se evite feed-urile de calitate slabă, iar furajele de înaltă calitate să aibă o pondere de 50% din rația totală. În cazul în care 10% din numărul de vaci au în fiecare an cetoză, atunci acest fapt ar trebui considerat o problemă serioasă. Cel mai bun mod de a preveni cetoza este de a pune în aplicare practicile nutriționale și de hrănire, ceea ce va mări la maxim aportul de energie și a diminua corpul de grăsime.Soluții în cazul retenției de placentă! Retenția de placentă, postnatal, apare în situația în care placenta nu se separă de peretele uterin la scurt timp după momentul fătării. De obicei, această placentă ar trebui să se desprindă în mod normal, într-un interval de o oră sau două ore, după fătare. În cazul în care placenta nu se desprinde în termen de 12 ore de la fătare, este evident că vaca a reținut placenta în ea. Există mai multe cazuri care determină retenția de placentă: în cazul unei nașteri premature, a unui făt excesiv de mare, a unui avort sau nașterea unui făt mort. Anumite infecții, cum ar fi bolile contagioase (bruceloza, IBR, BVD și leptospiroza), pot crește riscul retenției de placentă, iar infecțiile nespecifice, care nu sunt contagioase (de pildă Salmonella și Actinomyces pyogenes), pot infecta placenta. În ambele situații, aceste infecții pot declanșa avortului sau nașterea fătului mort, ceea ce crește incidența retenției de placentă. Dovezile cercetătorilor sugrează faptul că deficiențele de selenium, vitamina A, vitamina E și carotenele pot crește riscul retenției de placentă. Deficiențele de vitamina E ar putea fi cauzate de o rație alimentară care conține cantități mari de fân, furaje de slabă calitate, furaje proaspete necorespunzătoare. Alte posibile cauze nutriționale, în cazul retenției de placentă, includ excesul de calciu, mai ales la vacile hrănite în proporție de 30-50% cu furaje leguminoase. Specialiștii au constatat că există o predispoziție a animalelor care au retenție de placentă, predispoziție care ar putea fi explicată prin faptul că acestea sunt hrănite cu un exces de porumb (adică, peste 50% din aportul furajer de materie uscată) și cereale (peste 0,5-0,8 procente din greutatea corporală). Sfatul specialiștilor este ca, în situația în care placenta nu a fost eliminată în 24 ore, maxim 48 ore, trebuie consultat medicul veterinar. Uterul poate fi deteriorat uneori, în cazul în care placenta nu se poate detașa singură. Incidența normală a situațiilor în care placenta este reținută în organism este de aproximativ 5-10%. În cazul în care procentul este mai mare de 10%, trebuie luate probe de sânge pentru analize de la 6-12 vaci. Analiza sângelui, în astfel de cazuri, trebuie să includă determinarea calciului, fosforului, magneziului, seleniului, vitamina A, vitamina E, carotene și, în același timp, trebuie efectuată și uremia. Totodată, o grijă specială trebuie acordată minimalizării condițiilor de stres în timpul perioadei uscate și a fătării. De asemenea, poate fi benefică administrarea unor preparate injectabile de selenium cu vitamina E (20 mg selenium și 680 unități vitamina E), o dată sau de două ori în timpul perioadei uscate. O astfel de injecție este bine să fie administrată într-o doză divizată, prima dată cu trei săptămâni înainte de fătare și, a doua, în momentul fătării. Cercetătorii au demonstrat că suplimentele de vitamina E și selenium administrate în timpul perioadei uscate nu numai că reduc incidența cazurilor de retenție de placentă, dar pot avea ca rezultat mai puține cazuri de mastite, metrite și diminuraea formării de chisturi ovariene, după fătare.