Deşi drojdiile au fost folosite din vremuri străvechi la prepararea alimentelor şi băuturilor, utilizarea lor pentru furajarea animalelor este de dată mult mai recentă. Deficitul de proteine, din timpul primului război mondial, a impulsionat cercetările pentru cultivarea şi folosirea drojdiilor în scopuri furajere.   Yeasts used in ruminants’ feeding Although yeasts have been used since ancient times for the preparation of food and beverages, their usage for animal feeding is more recent. Deficiency of protein during the First World War has spurred research for the cultivation and use of yeasts for animal feed.Tehnologia fabricării drojdiilor furajere Microorganismele cele mai frecvent utilizate ca sursă de proteine în nutriţia omului şi a animalelor sunt drojdiile. Datele experimentale atestă că proteina din drojdii poate înlocui proteinele vegetale tradiţionale. S-a constatat că drojdiile sunt capabile să sintetizeze vitaminele hidrosolubile din grupa B, dar să le înmagazineze în celulă în cantităţi la fel de mari sau mai mari decât cele din ţesuturile animale, recunoscute ca surse importante de vitamine.   În condiţiile adâncirii crizei alimentare, fabricarea proteinelor de biosinteză reprezintă una dintre căile de perspectivă pentru asigurarea necesarului de proteine. Tehnologia obţinerii proteinelor de biosinteză prezintă următoarele avantaje: -         permite obţinerea de proteine cu valoare biologică ridicată din materii prime disponibile în cantităţi mari, constituite în mare măsură din subproduse sau deşeuri şi reziduuri industriale; -         oferă posibilitatea, în raport cu substratul folosit, obţinerii de proteine cu randament mult mai mare, în comparaţie cu cele de origine animală; -         prin utilizarea deşeurilor şi reziduurilor se realizează şi o depoluare a mediului.   Compoziţia chimică a drojdiei furajere variază în limite largi, în funcţie de felul substratului, microorganismele folosite şi procesul tehnologic aplicat. În consecinţă, se prezintă astfel: -         umiditate 5-10% -         substanţă uscată 90-95%, din care: proteine 47-55%, grăsimi 1,7-7%, hidraţi de carbon 7-16%, substanţe minerale 7,2-11%, substanţe extractive neazotoase 22-40%.   Se evidenţiază conţinutul ridicat de proteine bogate în aminoacizi esenţiali, care nu pot fi sintetizaţi de animale şi om, astfel încât aceştia trebuie aduşi, odată cu hrana, în proporţii corespunzătoare.   Drojdia furajeră depăşeşte de câteva ori furajele de origine vegetală concentrată, în privinţa diversităţii şi cantităţii vitaminelor din grupa B. Un kilogram de drojdie conţine 13-18 mg tiamină (B1), 20-50 mg riboflavină (B2), 60-100 mg acid pantotenic (B3), circa 6.000 mg colină (B4), 200-300 mg acid nicotinic (B5). Conţinutul în vitamine este cu atât mai important cu cât organismul uman nu poate sintetiza vitaminele liposolubile A, D, E, F, vitaminele din complexul B, vitamina C, ş.a.   Prin compoziţia sa în proteine, o tonă de drojdie furajeră este echivalentă cu următoarele cantităţi de furaje: 3 t ovăz, 100 t paie şi 120 t sfeclă furajeră. Drojdia furajeră este folosită în proporţie de 2-20% la prepararea amestecurilor de furaje, a căror compoziţie se stabileşte astfel încât produsul obţinut să conţină cantităţi suficiente din toate substanţele care nu pot fi sintetizate de animale.   Se obţin astfel, în practică, furaje relativ ieftine şi cu eficienţă ridicată în creşterea rumegătoarelor. Drojdia furajeră contribuie, de asemenea, la creşterea vitalităţii animalelor, scăzând îndeosebi nesiguranţa digestivă a viţeilor. În acelaşi timp, drojdia furajeră reprezintă o materie primă valoroasă, din care, prin prelucrare ulterioară, poate fi obţinută o gamă largă de produse alimentare şi farmaceutice.   Materii prime folosite la obţinerea drojdiei furajere   Producerea industrială de drojdie furajeră se realizează, în mare măsură, din subproduse sau deşeuri şi reziduuri industriale, precum: -         deşeuri celulozice: hidrolizate de sulf, paie de grâu, coceni de porumb, coji de floarea-soarelui, rumeguş de lemn, leşii bisulfitice; -         ape reziduale din industria alimentară; -         zer (deşeu de la fabricarea brânzeturilor, care conţine ca sursă de carbon lactoza); -         ceară de parafină, care conţine saturate aciclice; -         metan; -         alcool etilic; -         alcool metilic. Materia primă utilizată în instalaţiile industriale este selectată în funcţie de o serie de factori, dintre care cei mai importanţi sunt: disponibilitatea, costul şi capacitatea de asimilare.   În aceste materii prime utilizate ca medii de cultură pentru drojdii, se găsesc, în anumite cantităţi, o serie de glucide cum sunt: glucoza, xiloza, maltoza, zaharoza, manoza, galactoza, arabinoza, pe care drojdiile le pot folosi ca sursă de carbon şi energie.   În majoritatea ţărilor producătoare de proteine de biosinteză, se folosesc leşiile bisulfitice, rezultate de la fabricarea hârtiei şi celulozei (SUA, Franţa, Germania). În ţările fostei URSS, sunt folosite leşiile bisulfitice şi borhotul rezultat din fabricarea alcoolului, iar în Bulgaria sunt folosite drojdiile obţinute din hidroliza cocenilor de porumb şi cojilor de floarea-soarelui (în afara leşiilor bisulfitice, rezultate din hidroliza lemnului).   La noi în ţară, multe fabrici şi secţii de fabricare a drojdiei furajere (Piteşti, Comăneşti, Blaj, Suceava, Drobeta Turnu-Severin) folosesc apele reziduale provenite de la fabricarea plăcilor fibrolemnoase. În acelaşi timp, la Zărneşti-Braşov, Letea-Bacău şi Piatra-Neamţ sunt folosite leşiile bisulfitice rezultate de la fabricarea celulozei. În paralel cu valorificarea şi diversificarea reziduurilor industriale, în ultimii ani s-au întreprins cercetări pentru biosinteza proteinelor, pornind de la fracţiuni de hidrocarburi petroliere.   Întrucât la fabricarea drojdiei furajere se urmăreşte exclusiv acumularea unei cantităţi cât mai consistente de biomasă, cu un conţinut cât mai ridicat de proteine, se utilizează, de regulă, drojdii cu putere de fermentare slabă, însă cu o capacitate de fermentare ridicată, cum sunt drojdiile din genul Torula, Candida, Rhodotorula sau Hansenula.   Dintre tulpinile de drojdii folosite curent în practică, pentru formarea de biomasă, pot fi menţionate: -         Torula utilis (Candida utilis), cea mai folosită la fabricarea drojdiei furajere. Aceasta asimilează diferite glucide (hexoze, pentoze), alcool etilic, alcooli superiori, aldehide, glicerină şi acizi organici; -         Micotorula se dezvoltă bine pe medii de cultură care conţin cantităţi mari de pentoze; -         Candida tropicalis se multiplică intens pe borhotul rezultat de la fabricarea alcoolului din hidrolizate de lemn, care conţine o cantitate mai ridicată de pentoze. Aceasta asimilează mult mai bine xiloza (în comparaţie cu Torula utilis). De obicei, în linurile de multiplicare a drojdiei se găseşte un amestec de Torula utilis şi Candida tropicalis, chiar şi atunci când, iniţial, s-a efectuat numai însămânţarea cu Torula utilis.   Astfel, la cultivarea drojdiei Torula utilis, prin procedeul continuu pe borhot de melasă, pot apărea în scurt timp şi alte drojdii, printre care şi Candida mycoderma, ce poate creşte spre limitele superioare, până la 90%. Aceste contaminări nu sunt însă periculoase, câtă vreme nu conduc la micşorarea randamentului şi a conţinutului în proteine a produsului finit.   În fabricile autohtone de drojdie furajeră se folosesc, de obicei, pentru însămânţare, amestecuri de 3-4 tulpini de drojdii (Torula utilis, Candida tropicalis, Candida lypolitica), proporţia dintre ele modificându-se esenţial în timpul fabricaţiei.