eye

321

Echipamente de formare a brânzeturilor filate
MeatMilk

Author

Share on

facebooktwitter

Published on

2014 October 14

article

Confruntându-se cu o cerere tot mai mare de mozzarela și pasta filata, venită, atât din partea pieței de Ho-Re-Ca, dar și din partea consumatorilor finali sau a producătorilor de produse alimentare ready to cook, fabricanții de brânzeturi pot utiliza, mai nou, utilajele și echipamentele propuse pieței europene de compania americană Johnson Inc., aceea care a realizat linii tehnologice conforme cu specificațiile pieței Uniunii Europene. În prezenta ediție, vă propunem câteva echipamente care ar putea să vă orienteze mai bine, spre achiziția pe care ați dori să o faceți la retehnologizarea companiei pe care o conduceți. Shuttle Head Molder Shuttler Head Molder, echipament de formare, poate fi livrat în diverse dimensiuni ale cuvei, cu o capacitate care poate varia între 50 și 3.700 de kg pe oră. Producătorii afirmă că echipamentul este ideal pentru fabricarea mozzarelei sau a variantelor de brânzeturi pentru pizza. Prevăzut cu un sistem de răcire uniformă, produsul rezultat are un aspect și o textură uniformă. Construit din oțel inoxidabil, utilajul poate fi acționat manual sau automatizat, având în componență o pompă de circulare a apei, control cu touchscreen al operațiunilor și dispozitiv de control al dimensiunii calupurilor de produs finit. Mașină de formare 2000-RMC Unitate automatizată de formare a brânzeturilor, 2000-RMC dispune de un sistem igienic de răcire, care poate fi acționat atât orientat vertical, cât și orizontal. Capacitatea de producție este de 1360 kg/h, putând opera în mod continuu. Opțional, poate fi conectată la o linie de ambalare sau poate lucra independent. Prin capacitatea sa relativ mică, mașina de formare 2000-RMC este recomandată firmelor aflate la începutul activității, prin prețul mic de achiziție. Mașina de formare dispune de un cilindru de descărcare acționat cu o pompă cu aer, de rotor de amestec, tanc cu balans pentru răcire și multiple posibilități de adaptare în fluxul tehnologic.   Rotary Molder Chiller 4000-RMC  Mașina de amestecare și formare 4000-RMC se bazează aproximativ pe aceeași tehnologie, diferența majoră fiind aceea a prezenței unei unități de amestec cu design circular, fiind recomandată în fabricile cu producție de brânzeturi ridicată. Echipamentul dispune de control și acționare automatizate, unitatea centrală de memorie putând stoca preset-uri pentru anumite produse standardizate la nivel de fabrică. Modalitatea de amestec și formare determină fabricarea unui produs superior, beneficiind și de un sistem care asigură o răcire perfectă a laptelui în timpul procesării. Dispozitivele de amestec sunt interșanjabile, suprafața interioară fiind din oțel inoxidabil. Johnson 8000-RMC  Mașină de amestec și formare de capacitate medie, Johnson 8000 RMC este cel mai vândut echipament al companiei americane. Designul compact, rotativ, asigură o flexibilitate ridicată a pastei filate, determinând o aliniere perfectă a fibrelor. Totodată, echipamentul poate fi conectat la un dispozitiv de ”coacere” a produsului, bucățile de mozzarela sau brânză pentru pizza putând avea dimensiuni variabile, cuprinse între 250 gr și 10 kg. Johnson 8000 RMC dispune de o cuvă circulară pentru amestec și formare, unitate CIP automatizată, sistem igienic de stopare a apei fierte și dispozitive de amestec interșanjabile.   Johnson12000-RMC Echipamentul cu cea mai mare capacitate, fabricată de Johnson, Rotary Milder Chiller 12.000 oferă fabricilor de brânzeturi filate oportunitatea de a crește spectaculos capacitatea de producție a ”pastei filata”, fiind, de asemenea, recomandată marilor unități de procesare. Fiind deosebit de versatil, utilajul poate fi programat pentru trecerea la producția de Eurobloks de 15 kg, potrivit specificațiilor majorității beneficiarilor de pe piața europeană și în concordanță cu reglementările Uniunii Europene. Johnson 12000-RMC este prevăzut cu un dispozitiv rotativ de amestecare și formare, o unitate automatizată CIP și cu multiple posibilități de configurare. (Sursa: www.johnsonindint.com)

Did you learn something new from this article?

Previous article
Next article

Read also:

Are you ready to grow your business?

Subscribe to our newsletter to stay up to date with the latest news.