240
Emisiunea Meat Milk din seara de 9 martie 2018 a avut un număr de 49.669 de telespectatori, după cum ne-a transmis postul de televiziune Agro TV. Invitații acestei ediții au fost domnii Emil Dumitru-Președinte al Federației Pro Agro și Ionuț Lupu-Director Executiv al Asociației Holstein.Ro. În cadrul dezbaterii găzduită de emisiune, domnul Emil Dumitru a atras atenția că subiectul central care ar trebui discutat la toate nivelurile, MADR, asociații profesionale, Guvern, trebuie să fie acela al Politicii Agrare Comune de după 2020, România fiind în momentul de față într-o poziție foarte dificilă. Legat de aceasta, domnul Dimitru a argumentat propunerea legislativă referitoare la cotizația fermierilor, în valoare de 0,5 euro la hectar, afirmând că fondurile vor fi folosite pentru ca agricultorii români să poată fi reprezentați cu drept de vot, la Copa-Cogeca. Totodată, domnul Emil Dumitru a prezentat proiectele pe care Pro Agro le are în perioada următoare. Intervenind în dezbateri, domnul Ionuț Lupu a exprimat poziția membrilor asociației Holstein.Ro, referitoare la Registrul Genealogic și a subliniat faptul că Asociația este singura care este dodată cu laborator acreditat pentru examinarea calității laptelui. Tot domnul Lupu a spus că speră ca prețul laptelui-materie primă să nu continue să scadă. http://www.meat-milk.ro/emisiunea-meat-milkReamintim că emisiunea Meat.Milk. este difuzata de postul de televiziune Agro TV în fiecare vineri seara, în prime time între orele 19 și 20, în reluare, sâmbăta (orele 19-20) și duminica (orele 21-22). Emisiunea din seara zilei de 16 martie februarie îi va avea ca invitați pe domnii Nicu Bumb-Director de Producție al firmei Mirdatod și Ovidiu Dușleag-Director General al companiei Caroli. Vă invităm ca, până în ziua de miercuri, 28 februarie, să le transmiteți întrebările dumneavoastră pe adresa [email protected], la care vă vor răspunde în cadrul emisiunii sau ulterior, pe site-ul revistei Meat.Milk.