Bolile parazitare, care se transmit în mod natural de la animale la om şi invers, de la om la animale, cunoscute sub numele de “zoonoze parazitare”, sunt menţionate în cele mai vechi scrieri, despre ele făcându-se primele legături concrete între îmbolnăvirea oamenilor şi bolile animalelor. Recrudescenţa bolilor parazitare În secolul trecut, s-a acordat importanţă majoră studiilor bacteriologice şi virusologice, neglijându-se însă bolile parazitare, mai ales pe linia prevenirii şi combaterii lor. Datorită acestui fapt, în ţara noastră se înregistrează o recrudescenţă a bolilor parazitare, în general, şi a zoonozelor, în special. Prin mijloacele autohtone de informare în masă au fost difuzate, în ultimii ani, ştiri care vorbesc de adevărate endemii de toxoplasmoză hidatidoză, teniaze, trichineloză, larva migrans s.a. care au ridicat adevărate probleme de ordin social şi economic. Această creştere a cazurilor de zoonoze parazitare se semnalează nu numai în ţara noastă, dar şi în ţările cu economie dezvoltată sau cele cu economie subdezvoltată. Deosebit este faptul că zoonozele parazitare cuprind efective mari de animale şi un număr important din populaţia umană, în care copiii sunt cei mai afectaţi; unele boli parazitare (ex. hidatidoza) sunt contractate în timpul copilăriei şi se exprimă clinic sau sunt depistate după mai mulţi ani, cu consecinţe deosebit de grave. Evoluţia bolilor la om şi animale, dar în mod deosebit a zoonozelor, determină calcule incomensurabile de vieţi omeneşti şi animale, prin trecerea în incapacitate de muncă a unor oameni care vin în contact cu animalele, cele din urmă ajungând la producţii scăzute, la confiscări totale a producţiei sau la abator. Numeroşi autori au relevat în evoluţia zoonozelor importanţa focarelor naturale şi rolul de vector al păsărilor, în mod deosebit al celor migratoare, care pot transporta paraziţi şi microbi la distanţe foarte mari. Animalele de fermă, care trăiesc în apropierea omului, sunt considerate, de asemenea, transmiţătoare ale mai multor boli de etiologie parazitară. Analiza de risc calitativ sub raportul bolilor majore ale animalelor Începând cu anul 2007, asistăm la modificări ample în situaţia epidemiologică la nivel mondial sub reportul unor boli majore ale animalelor. Astfel, boli precum pesta porcină clasică sau gripa aviară H5N1 de înaltă patogenitate, care au dominat aproximativ trei ani tabloul epidemiologic mondial, au fost înlocuite de alte boli, unele dintre acestea (ex. durina, variola ovină şi caprină, pesta micilor rumegătoare, bolile veziculoase) fiind eradicate de zeci de ani. Analiza de risc calitativ efectuat, în principal, pe baza dinamicii epizootice, dar şi respectând celelalte verigi ale „lanţului epizootic”, reliefează următoarea situaţie:

• Cu excepţia Rusiei, care se confruntă cu numeroase focare active de pestă porcină clasică, incidenţa europeană a acestei boli s-a diminuat; se constată însă o frecvenţă crescută în ţările din Asia şi Africa.
• Pesta porcină africană continuă să domine ţările asiatice şi africane, dar şi Europa, cu precădere Rusia şi Italia.
• Febra aftoasă a evoluat în peste 70 de ţări, majoritatea ţări asiatice şi africane. Foarte importantă a fost evoluţia febrei aftoase pe continentul european (în Bulgaria, Rusia şi Turcia), aspecte epidemiologice care pot conduce la concluzia că asistăm la extinderea acestei pandemii.
• Bluetongue (boala limbii albastre) a evoluat, în ultimii cinci ani, în peste 30 de ţări, mai mult de 50% dintre acestea fiind ţări europene, precum: Belgia, Elveţia, Germania, Danemarca, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia, Marea Britanie, Turcia.
• Encefalita spongiformă bovină (ESB) este boala care evoluaează preponderent în Europa (Austria, Cehia, Elveţia, Italia, Irlanda, Germania, Olanda, Regatul Unit, Franţa, Spania, Slovenia, Portugalia) şi Canada. Nu au fost notificate cazuri de ESB în Asia sau Africa. Cehia, Olanda, Italia şi Irlanda sunt ţările cu cele mai numeroase cazuri de ESB. Această situaţie epidemiologică constituie argumentul forte în menţinerea restricţiilor severe privind comercializarea animalelor vii din speciile sensibile la ESB.
• Pe plan mondial, se remarcă o evoluţie constantă a scrapiei (în 25 de ţări, dintre care 20 europene), iar incidenţa creşte de la un an la altul.
• În afară de România, unde evoluează controlat Anemia Infecţioasă Ecvină (AIE) şi unde se derulează un program de eradicare accelerată a acestei boli a ecvideelor, se constată o evoluţie necontrolată a bolii în alte ţări europene precum Croaţia, Grecia şi Italia. Această boală cronică şi ocultă evoluează rapid în lipsa unor programe de depistare şi datorită folosirii ecvideelor, în principal, ca animale de companie, făcând ca situaţia epidemiologică reală să nu fie cunoscută.
• În ceea ce priveşte evoluţia gripei aviare în Europa, se constată existenţa în numai patru ţări (Italia, Ungaria, Olanda, Germania) a gripei aviare de joasă patogenitate. Cu excepţia Italiei, unde probabil boala a devenit endemică, evoluţia gripei aviare în ţările europene este sporadică şi, în toate cazurile, originea virusurilor gripale aviare au constituit-o păsările sălbatice. Gripa aviară H5N1 înalt patogenă continuă să genereze situaţii alerte în ţările asiatice.
• Dacă până în prezent patologia aviară a fost dominată de gripa aviară, se constată o exacerbare a bolii Newcastle, atât în ţări europene cu avicultură dezvoltată (Franţa, Elveţia, Suedia, Turcia), dar şi în Asia, Australia şi America.