253
În cursul întâlnirii, reprezentanţii marilor lanţuri comerciale au fost audiaţi la Comisia de agricultură pentru a explica dacă au fost făcute majorări de preţuri în ultima vreme, preşedintele Comisiei de agricultură, Nini Săpunaru, arătând că sunt mai multe informaţii privind creşterea preţurilor din magazine, iar opinia publică este îngrijorată că reducerea TVA nu va duce la scăderea acestor preţuri. Deputaţii PSD Ioan Dârzu şi Liviu Harbuz au spus că trebuie combătută orice creştere abuzivă a preţurilor şi încercare a unei "specule" în perioada în care se implementează reducerea TVA. Deputatul PSD Petre Daea a arătat că reducerea TVA a fost înţeleasă greşit şi i-a întrebat pe reprezentanţii marilor lanţuri comerciale la ce produse au fost modificate preţuri şi de s-a făcut acest lucru. În replică, reprezentantul Carrefour, Florin Căpăţână, vicepreşedinte al Asociaţiei lanţurilor comerciale, a spus că nu există nicio modificare de preţ şi că niciodată lanţul pe care îl reprezintă nu a făcut o speculă. "Noi nu am făcut nicio majorare de preţ şi vom menţine aceleaşi preţuri până când TVA va ajunge la 9%. Există situaţii de promoţii, acelea noi le monitorizăm şi le punem într-un preţ promoţional cu etichetă promoţională, iar ele se pot întoarce în raion cu un alt preţ. În legătură cu celelate preţuri, la noi vă asigur că nu avem preţuri care au crescut, să fie o diferenţă de 3-4%. Aceste acuzaţii, deoacamdată nu sunt justificate pentru lanţul pe care îl reprezint, or fi situaţii particulare, dar mă îndoiesc", a explicat Căpăţână. Potrivit acestuia, reducerea cu 15 puncte procentuale a TVA se va regăsi în buzunarul clientului, iar cu difenţa existând posibilitatea să cumpere şi alte produse, pe lângă cele alimentare. "Din analizele pe care noi le-am făcut, aceste 15 puncte procentuale se vor vedea undeva la 12.09-12.1% la client", a mai apreciat Căpăţână. Şi reprezentanţii Auchan, Cora şi Kaufland au susţinut că nu au majorat preţurile în ultima vreme şi că reducerea TVA va fi aplicată 100% în favoarea românilor. "Nu vom face măsuri speculative pentru a mări preţurile. Vă garantăm că nu am operat majorări de preţuri şi nu vom opera. Nu s-a umblat la niciun preţ", au spus aceştia. Ei au arătat că, după aplicarea reducerii TVA, nu pot pune la raft pe produs şi preţul vechi şi cel nou, pentru că au de schimbat 1.200.000 de preţuri şi la casele de marcat nu se va mai face diferenţa, a informat cotidianul Adevărul.