eye

320

A fost descoperită cea mai veche brânză din lume
MeatMilk

Author

Share on

facebooktwitter

Published on

2015 March 10

article

Arheologii au deschoperit într-un mormânt vechi de dinainte de nașterea lui Hristos cea mai veche brânză din lume Dacă sortimentele de tip Gouda pot rezista cinci ani de la fabricaţie, altele zece ani, iată că acest tip de brânză rezistă, fiţi pregătiţi, încă din anul 1615 înaintea erei noastre, deci are aproape 3.600 de ani.

  Brânza cu pricina a fost dezgropată de arheologi dintr-un mormânt antic din deşertul Taklamakan, China (se consideră că brânza era hrană pentru morţi în viaţa de apoi), iar oamenii de ştiinţă sunt pur şi simplu uimiţi de starea ei de conservare. Specialiștii cred că lipsa luminii, aerul uscat şi solul uşor sărat ar fi contribuit la menţinerea acestui soi de brânză de-a lungul timpului, informează Gândul.   Experţii au analizat până acum doar proteinele şi grăsimile din acest sortiment de brânză şi aşa au putut estima vechimea acesteia. Ei cred că acest tip de brânză nu conţinea lactoză, ci era mai degrabă un amestec de bacterii şi cheag microbian, care avea rol de coagulare. De asemenea, spun savanţii, brânza de atunci ar fi semănat foarte mult la gust cu brânza tip cottage de astăzi, adică acele perluţe de brânză de vaci, cu gust uşor sărat.

Did you learn something new from this article?

Previous article
Next article

Read also:

Are you ready to grow your business?

Subscribe to our newsletter to stay up to date with the latest news.