Repers

225

GEA Group Aktiengesellschaft este Partener Premium al Conferinței Meat & Milk

autor

MeetMilk.ro

distribuie

GEA Group Aktiengesellschaft, companie care acționează la nivel global, fiind unul dintre liderii mondiali în cercetarea și dezvoltarea tehnologică din industria alimentară, este Partener Premium al EXPO - Conferinței Internaționale Meat & Milk 2015, care se va desfășura în zilele de 3 și 4 iunie la Hotel Alpin din Poiana Brașov sub titlul POLITICI DE PRIJIN, RETEHNOLOGIZARE, PERFORMANȚĂ-priorități pentru ieșirea din impas.

  În calitatea sa de Partener Premium,  GEA Group Aktiengesellschaft va avea o prezență consistentă în cadrul evenimentului. Astfel, reprezentanții companiei vor susține o prezentare generală în ședința comună din data de 3 iunie și câte o prezentare de specialitate în workshop-urile FERMA, CARNE-Procesatori și LAPTE-Procesatori, în cadrul cărora vor detalia ultimele produse inovatoare destinate fermierilor crescători de animale din sectorul de carne și lapte, și procesatorilor de carne și lapte. Totodată, GEA Group Aktiengesellschaft va fi prezentă la standul organizat în cadrul secțiunii EXPO, acolo unde specialiștii grupului vor detalia oferta complexă de tehnologii, pusă la dispoziția fermierilor și procesatorilor români.   La nivel de Grup, GEA furnizează: Tehnologii pentru fermă, Echipamente mecanice pentru întreaga industrie alimentară, Tehnologii de procesare, Tehnologii de refrigerare, Tuneluri de frig, Mașini și utilaje pentru fabricarea produselor alimentare, Tehnologii de ambalare, Tehnologii Food & Beverages, precum și Tehnologii Non-Food(Pharma/Chemicals și pentru alte industrii).Ca dovadă a înaltelor standarde de performanță ale produselor GEA Group Aktiengesellschaft, recent, la  Anuga FoodTec 2015, compania a primit nu mai puțin de trei premii pentru inovație, acestea fiind acordate de o comisie constituită de cei mai avizați experți pe plan internațional.   Astfel, Medalia de Aur a competiției The International Foodtec Award, la categoria ”Tehnologie”, a fost acordată pentru echipamentul GEA MultiDrum. Conform motivației juriului, ”echipamentul stabileste noi standarde în aplicarea tehnologiilor de acoperire Homestyle, crescând performanța în termeni de eficiență sporită, în condițiile îmbunătățirii standardelor de mediu”. Titlul ”The Dairy Technology Award”, a fost acordat de două ori, motivația Comisiei de jurizare fiind ”Implementarea cu succes a inovațiilor tehnice”. Prima inovație premiată a fost Decantorul GEA din gama Ecoforce, utilaj care combină eficiența, cu standardele cele mai ridicate de procesare a laptelui. Al doilea premiu a fost acordat pentru GEA Provident, un instrument care integrează și optimizează managementul general de producție. Cu această ocazie, domnul Jürg Oleas, CEO al GEA Group, a declarat: ”Suntem mândri că valoarea solutiilor noastre pe care le oferim clientilor a fost din nou recunoscută. Faptul că am primit trei distincții, în același timp și în diferite domenii de aplicare, arată puterea inovatoare a GEA”.

Despre GEA Group

GEA Group Aktiengesellschaft este unul dintre cei mai mari furnizori mondiali de tehnologii destinate industriei de procesare a alimentelor, având în anul 2014 o cifră de afaceri de aproximativ 4,5 miliarde de euro. Ca Grup Tehnologic Internațional, GEA  se axează pe producția de tehnologii ultraperformante de procesare și componente destinate fabricării produselor alimentare. Grupul generează mai mult de 70 la % din veniturile sale, asigurând o creștere durabilă a afacerilor. La 31 decembrie 2014, Grupul număra mai mult de 18.000 de salariați, în intreaga lume. GEA Group este lider de piata în domeniile sale de activitate, compania fiind listată la MDAX (Indice bursier german G1A, WKN 660 200). Totodată, compania este element constitutiv al MSCI Global Sustainability. Informații detaliate despre afacerile și produsele GEAGroup Aktiengesellschaft puteți afla accesând www.gea.com.  

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2